Nicki Minaj anunță un nou album și un nou turneu
Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...
„Anexarea unei parti din teritoriul Ucrainei nu este deloc o veste buna pentru Rusia: Vladimir Putin care si-a pierdut orice posibilitate de negociere. Conflictul se va intensifica si mai mult, iar rezultatul este previzibil: intensificarea razboiului civil, aflat intr-un stadiu incipient, din Rusia”, a zis profesorul Radu Carp.
Preşedintele Klaus Iohannis anunţă că membrii Consiliului European au adoptat, vineri, o declaraţie comună prin care anexarea "ilegală" de către Rusia a regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson este respinsă "ferm" şi condamnată.
"Astăzi, am adoptat, împreună cu ceilalţi membri ai Consiliului European, o Declaraţie comună în care respingem ferm şi condamnăm fără echivoc anexarea ilegală de către Rusia a regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson. Uniunea Europeană, inclusiv România, nu recunoaşte şi nu va recunoaşte niciodată referendumurile ilegale orchestrate de Rusia, prin încălcarea gravă a independenţei, a suveranităţii şi a integrităţii teritoriale ale Ucrainei", a scris şeful statului, vineri, pe Twitter.
Prin declaraţia comună, semnatarii solicită tuturor statelor şi organizaţiilor internaţionale să respingă anexarea celor patru regiuni de către Rusia.
"Uniunea Europeană, inclusiv România, este ferm alături de Ucraina. Vom continua să oferim un puternic sprijin economic, militar, social şi financiar Ucrainei", a mai scris preşedintele Iohannis.
Rusia a declarat vineri patru provincii ucrainene (Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie) ca fiind parte a teritoriului său, a anunţat într-un discurs preşedintele rus Vladimir Putin, care a semnat împreună cu liderii acelor provincii tratatele de alipire a lor la Federaţia Rusă şi a cerut Ucrainei să înceteze imediat ostilităţile şi să revină la masa tratativelor, relatează AFP, Reuters şi EFE.
Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...
Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...
Zayn Malik a adus un omagiu...
Zayn Malik a adus un omagiu...
Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...