Primul satelit din lume construit din lemn va fi lansat de SpaceX în septembrie
Autor: Echipa RadioDCNews
Data publicării:
Primul satelit din lume construit din lemn urmează să fie lansat la bordul unei rachete SpaceX în septembrie, au anunțat oamenii de știință japonezi care au realizat această premieră mondială, informează AFP.

Satelitul experimental, dezvoltat de cercetătorii de la Universitatea Kyoto și compania forestieră Sumitomo Forestry, are forma unui cub cu latura de 10 centimetri.

Creatorii acestuia se așteaptă ca lemnul să ardă complet la reintrarea în atmosferă, prevenind astfel formarea particulelor metalice atunci când satelitul revine pe Pământ.

"Sateliţii care nu sunt fabricaţi din metal ar trebui să fie preferaţi", a declarat Takao Doi, astronaut şi profesor-asociat la Universitatea Kyoto, într-o conferinţă de presă care a avut loc marţi.

Dezvoltatorii săi doresc să predea satelitul LignoSat, fabricat pe bază de lemn de magnolie, agenţiei spaţiale japoneze (JAXA) pe parcursul săptămânii viitoare.

El va fi trimis în spaţiu la bordul unei rachete a companiei SpaceX de la Centrul Spaţial Kennedy în luna septembrie, destinaţia sa fiind Staţia Spaţială Internaţională (ISS), au precizat ei.

Satelitul va fi eliberat apoi de pe modul experimental japonez din cadrul ISS pentru a-i testa rezistenţa şi durabilitatea în spaţiu.

"Datele vor fi trimise de la satelit către cercetători, care vor putea să verifice dacă există semne de tensiune şi dacă el poate rezista la schimbări uriaşe de temperatură", a declarat miercuri o purtătoare de cuvânt a companiei Sumitomo Forestry.

Marţi, o rachetă care transporta un alt satelit - o colaborare între Agenţia Spaţială Europeană (ESA) şi JAXA - a fost lansată din California într-o misiune de studiere a rolului pe care norii l-ar putea juca în combaterea schimbărilor climatice.

Satelitul EarthCARE se va afla pe orbită la aproape 400 km deasupra Pământului timp de trei ani.

Articole similare

Marius Bațu s-a stins din viață

A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...

A murit Gabriel Cotabiță

Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. 


Top citite
Captura Instagram

Mihai Bendeac, mesaj emoționant după dispariția lui Gabriel Cotabiță: Iartă-mă. Deși e prea târziu

Captura Facebook

A murit Gabriel Cotabiță

Captura Facebook

Marius Bațu s-a stins din viață

Captura Youtube

Gheboasa lansează a doua manea în sprijinul lui Ciucă și PNL. Versuri: Domnul generalul Ciucă pe timp de război/A mers înainte, n-a făcut pași înapoi

”De ce mă expui acum?”. Fiica lui Marcel Pavel nu a vrut să apară în concertul de Crăciun

Sursa foto: Facebook

Eleganță regală: Regele Frederik și Regina Mary își dezvăluie noile portrete oficiale



Cele mai noi articole

Marius Bațu s-a stins din viață

A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...

A murit Gabriel Cotabiță

Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. 

pixel