Gheboasa lansează a doua manea în sprijinul lui Ciucă și PNL. Versuri: Domnul generalul Ciucă pe timp de război/A mers înainte, n-a făcut pași înapoi
Fondul Monetar Internaţional şi-a revizuit prognozele privind avansul economiei germane în acest an, până la 0,2%, de la 0,3% cât estima anterior, ceea ce ar reprezenta cea mai slabă performanţă înregistrată de una dintre principalele economii ale zonei euro.
"Fără stimulentele economice din Germania, Austria va avea dificultăţi", spune Gabriel Felbermayr, directorul Wifo (Institutul Austriac de Cercetări Economice).
Germania este de departe cel mai important partener comercial al Austriei. Aproximativ 30% din exporturile Austriei merg în ţara vecină, echivalentul a 12% din PIB-ul Austriei, subliniază Felbermayr.
În 2023, volumul schimburilor comerciale bilaterale dintre Germania şi Austria a scăzut cu 8%.
"Asta înseamnă că slăbiciunile din Germania au un impact negativ direct asupra economiei Austriei. Sectoarele inginerie mecanică, chimie, industrie metalurgică şi auto au o dependenţă foarte mare de economia germană", susţine Felbermayr.
Situaţia este similară în cazul Elveţiei, pentru care Germania este de asemenea cel mai mare partener comercial. "Atunci când Germania sughiţă, asta se resimte şi în Elveţia", afirmă Martin Mosler, director la Institutul Elveţian de Politică Economică (IWP)/
Exporturile elveţiene spre Germania au scăzut cu 1,1% în primul trimestru, după ce au coborât şi la finele lui 2023.
"Asta afectează mai multe sectoare, de la ceasuri de lux la produse intermediare, pe care multe IMM-uri specializate, precum cele din industria electronică, le furnizează în Germania", a subliniat Moser.
În Polonia, sectorul industrial a fost afectat de recesiunea de anul trecut din Germania. Producţia în industriile cu un consum intensiv de energie, precum chimia sau industria metalurgică, s-a redus cu 15% până la 20% de la debutul invaziei ruseşti în Ucraina, a arătat Pawel Sliwowski, directorul Institutului Polonez de Economie (PIE). "Aceste sectoare sunt puternic integrate în lanţurile de aprovizionare germane", a adăugat el.
În medie, 27% din exporturile totale ale Poloniei merg spre Germania.
"Din punctul de vedere al Poloniei, o politică mai adecvată din partea Guvernului german ar fi creşterea investiţiilor publice", este de părere Sliwowski.
O solicitare similară a venit şi de la Gabriel Felbermayr, directorul Wifo.
"În Germania, trebuie relansată activitatea de investiţii. Asta necesită stimulente eficiente pe termen scurt", a atras atenţia acesta.
El a adăugat că Berlinul trebuie de asemenea să facă mai multe pentru a relansa creşterea pe termen lung.
"Cel mai probabil, ar fi eficient dacă ar promova o mai mare integrare a pieţei unice pentru servicii financiare, energie şi telecomunicaţii", a apreciat Felbermayr.
A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...
Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani.
Regele Frederik și Regina Mary...
A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...
Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani.