Gheboasa lansează a doua manea în sprijinul lui Ciucă și PNL. Versuri: Domnul generalul Ciucă pe timp de război/A mers înainte, n-a făcut pași înapoi
Madonna este, fără doar și poate, una dintre legendele muzicii. Chiar dacă de la piesa lansată alături de Maluma nu a mai fost în centrul atenției, muzical vorbind, diva a găsit alte metode prin care a compensat. Recent, Madonna a stat de vorba cu fanii ei și a recunoscut că îi este foarte dor de vremurile pe care le petrecea pe scenă alături de ei. Pe lângă declarații siropoase și momente emoționante, artista a aruncat bomba: vrea să recreeze sărutul cu Britney Spears. Cele două au stârnit un val de reacții în 2003 și se pare că Madame X este dispusă să își asume, din nou, tot riscul.
„Cu siguranță. Trebuie. Pe stadion, baby. Eu și Britney, ce ziceți de asta? Nu sunt sigură dacă ea și-ar dori, dar ar fi foarte cool. Am putea chiar să refacem sărutul original”, a spus Madonna.
Britney Spears se bucură se libertatea de care nu a avut parte în ultimii 13 ani și nu a avut timp să reacționeze la mesajul Madonnei. La sfârșitul anului trecut, judecătoarea responsabilă de caz a decis în favoarea cântăreței și a decis să îi retragă lui Jamie Spears tutela asupra fiicei lui pe care o avea din 2008. Britney este liberă acum să își administreze singură finanțele și să ia decizii în numele său.
A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...
Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani.
Regele Frederik și Regina Mary...
A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...
Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani.