Putin: Biden este mai "previzibil" pentru Moscova decât Trump
Autor: Dana Mihai
Data actualizării:
Data publicării:
Miercuri, președintele rus Vladimir Putin a afirmat că omologul său american, Joe Biden, este mai "previzibil" pentru Moscova decât fostul său rival, Donald Trump. Cu toate acestea, el a menționat că Moscova este dispusă să colaboreze cu orice câștigător al alegerilor prezidențiale din Statele Unite, relatează AFP.

Atunci când a fost întrebat de un jurnalist despre cine ar fi mai bun pentru Rusia ca președinte, Putin a răspuns că "Biden este o persoană mai experimentată. Este previzibil, este un politician cu experiență." Cu toate acestea, președintele rus a refuzat să comenteze dezbaterile din Statele Unite privind vârsta președintelui Biden.

"Când l-am întâlnit pe Biden în Elveţia, acum trei ani, este adevărat, se vorbea deja despre incapacitatea lui, dar nu am observat nimic de acest gen, a spus el.

"Ceea ce trebuie să examinăm este poziţia politică şi poziţia actualei administraţii (americane) este extrem de nefastă şi greşită", a adăugat Putin.

Moscova "va lucra cu orice lider american în care poporul american va avea încredere", a afirmat, de asemenea, preşedintele rus.

Săptămâna trecută, campania prezidențială din Statele Unite a fost tulburată de comentariile dure ale unui magistrat cu privire la memoria președintelui american în vârstă de 81 de ani. Această remarcă a fost respinsă de echipa lui Joe Biden.

Procurorul special desemnat să ancheteze acuzațiile de gestionare defectuoasă a documentelor secrete de către Joe Biden a decis să nu recomande urmărirea penală într-un raport publicat joia trecută, în care se referă la președintele american ca fiind "un bărbat în vârstă cu o memorie slabă", conform AFP.

Numit în ianuarie 2023 de ministrul american al justiţiei, Merrick Garland, procurorul special Robert Hur a concluzionat că "inculparea nu s-ar justifica" împotriva lui Joe Biden, 81 de ani.

Această numire a urmat descoperirii în 2022 a unor documente confidenţiale datând de pe vremea când Joe Biden era vicepreşedinte (2009-2017) în reşedinţa sa din Wilmington, Delaware, precum şi într-un fost birou.

Articole similare

Top citite
Captura Instagram

Mihai Bendeac, mesaj emoționant după dispariția lui Gabriel Cotabiță: Iartă-mă. Deși e prea târziu

Captura Facebook

A murit Gabriel Cotabiță

Captura Facebook

Marius Bațu s-a stins din viață

Captura Youtube

Gheboasa lansează a doua manea în sprijinul lui Ciucă și PNL. Versuri: Domnul generalul Ciucă pe timp de război/A mers înainte, n-a făcut pași înapoi

”De ce mă expui acum?”. Fiica lui Marcel Pavel nu a vrut să apară în concertul de Crăciun

Sursa foto: Facebook

Eleganță regală: Regele Frederik și Regina Mary își dezvăluie noile portrete oficiale



Cele mai noi articole
pixel