Trupa Coldplay anunță că va susține cel mai mare concert din istoria sa
Anunțul a fost făcut chiar de...
Marți, Kremlinul a declarat că Rusia nu a predat încă toate informațiile necesare pentru ca vaccinul să fie aprobat de OMS din cauza diferențelor dintre standardele de reglementare.
"Sunt profund convins că literalmente în câteva luni... OMS va aproba Sputnik și tot atunci va fi posibil să avansăm pe această cale cu europenii", a declarat Peskov, citat de Interfax.
OMS se așteaptă să primească documentele relevante până la sfârșitul anului, a relatat RIA, citându-l pe purtătorul de cuvânt al OMS, Tarik Jasarevic.
Într-un documentar despre pandemia COVID-19, difuzat de canalul de televiziune de stat Rossiya 1, Peskov a declarat că mortalitatea în Rusia a fost foarte ridicată, descriind-o ca pe o tragedie și un lucru care l-a preocupat pe președintele Vladimir Putin și administrația sa prezidențială.
Vaccinurile Sinovac şi Pfizer nu ar fi eficiente împotriva variantei Omicron
Rusia a raportat duminică 1.023 de decese cauzate de COVID-19. Bilanțul general al țării este al treilea cel mai grav din lume, după cel din Statele Unite și Brazilia, potrivit calculelor Reuters.
Peskov a descris persoanele care refuză să se vaccineze drept "proști periculoși", a relatat TASS.
Mulți ruși au declarat că sunt reticenți în a se vaccina, unii spunând că ezită din cauza neîncrederii în autorități, în timp ce alții invocă îngrijorări cu privire la siguranța vaccinurilor.
Peskov a mai spus că personalul din administrația prezidențială și rudele acestora se numără din păcate printre cei care au murit din cauza virusului, dar a minimizat temerile că Putin ar putea fi infectat.
El a spus că Putin a fost vaccinat, revaccinat și a luat parte la un test al unei forme nazale a vaccinului Sputnik împotriva COVID-19.
"El are în jurul său suficienți specialiști și medici care îi asigură siguranța epidemiologică", a mai declarat Peskov, citat de Reuters.
Anunțul a fost făcut chiar de...
Aproape 12 miliarde de euro...
Furtuna Boris a luat mai multe...
Un student la o universitate...
Linkin Park marchează o nouă...
Avocații lui Sean 'Diddy' Combs...