Nicki Minaj anunță un nou album și un nou turneu
Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...
'Autorităţile sovietice au creat Uniunea Sovietică. Este un fapt bine cunoscut. Iar până atunci nu a existat nicio Ucraină în istoria omenirii', a declarat Putin în cursul unei întâlniri cu preşedintele Curţii Constituţionale, Valeri Zorkin.
Putin a făcut acest comentariu în timp ce se uita la copia unei hărţi a Imperiului Rus, care ar fi fost realizată în Franţa în secolul al XVII-lea şi care i-a fost oferită de preşedintele Curţii Constituţionale, căruia i-a fost decernat marţi premiul de stat la Kremlin.
Pe această hartă, potrivit presei ruse, sunt marcate mai multe teritorii, cum ar fi Uniunea Polono-Lituaniană, dar nu şi Ucraina ca entitate independentă.
În cadrul ceremoniei desfăşurate la Kremlin, Putin a subliniat că o parte a poporului rus a fost separată de restul statului din cauza unei 'nedreptăţi istorice', referindu-se la dezmembrarea URSS în 15 state independente în 1991.
'Dar, cu toate acestea, ei nu au încetat niciodată să fie oamenii noştri', a spus el.
Este acelaşi argument pe care Putin îl repetă de ani de zile şi pe care l-a prezentat în timpul unui discurs televizat istoric la 21 februarie 2022, cu trei zile înainte de declanşarea actualei campanii militare în Ucraina.
Putin consideră că Kievul ar trebui să-i mulţumească fondatorului URSS, Vladimir Lenin, pentru că a permis crearea Republicii Socialiste Sovietice Ucrainene.
URSS a fost creată în decembrie 1922 ca stat federal. Punctul 26 al tratatului de înfiinţare a Uniunii Sovietice prevedea dreptul fiecărei republici de a părăsi liber uniunea. Ruşii şi ucrainenii se aflau pe picior de egalitate.
Această opţiune a fost utilizată de mai multe republici pentru a rupe legăturile cu Kremlinul la sfârşitul anilor 1980, ceea ce a dus la destrămarea URSS.
Putin nu a ezitat să îl acuze pe Lenin că a pus o 'bombă atomică sub edificiul numit Rusia', care 'a explodat apoi' prin recunoaşterea dreptului la autodeterminare a popoarelor.
Ministerul Educaţiei rus a anunţat recent elaborarea unui nou manual de istorie pentru ultimul an de învăţământ secundar, cu capitole dedicate campaniei din Ucraina.
Presa independentă a denunţat că referirile pozitive la Ucraina au dispărut din mai multe descrieri istorice, în special în ceea ce priveşte Rusia Kieveană, primul regat slav medieval, pe care atât ruşii, cât şi ucrainenii îl consideră precursorul statelor lor.
Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...
Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...
Zayn Malik a adus un omagiu...
Zayn Malik a adus un omagiu...
Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...