Războiul Israel-Hamas: TikTok a şters peste 500.000 de videoclipuri şi 8.000 de transmisiuni în direct
Autor: Echipa RadioDCNews
Data publicării:
TikTok a anunţat că a şters peste 500.000 de videoclipuri şi a închis 8.000 de transmisiuni în direct legate de conflictul dintre Israel şi Hamas, la câteva zile după un avertisment din partea UE care i-a reamintit obligaţia de a lupta împotriva conţinuturilor ilegale, informează AFP.

Din 7 octombrie, "am eliminat peste 500.000 de videoclipuri şi am închis 8.000 de livestream-uri în regiunea afectată, pentru încălcarea regulilor noastre", a precizat TikTok pe blogul său duminică, adăugând că şi-a întărit echipele de moderare.

Joi, Bruxelles-ul a avertizat reţeaua de socializare chineză, foarte populară în rândul tinerilor, cu privire la obligaţia sa de a lupta împotriva "conţinuturilor ilegale" şi a "informaţiilor false", în aplicarea noului act legislativ privind serviciile digitale (DSA).

"Aveţi o obligaţie specială de a-i proteja de conţinuturile violente (...) care par să circule pe scară largă pe platforma dumneavoastră fără măsuri de securitate speciale", a scris comisarul european pentru Agenda digitală, Thierry Breton, într-o scrisoare adresată patronului TikTok, Shou Zi Chew.

Comisarul european a lansat avertismente similare către Meta, X (fostul Twitter) şi YouTube, în condiţiile în care un torent de conţinuturi violente şi de dezinformări legate de conflict inundă platformele.

"Am mobilizat imediat resurse semnificative" pentru a pune în aplicare politicile noastre anti-violenţă, inclusiv "un centru de comandă reunind membri cheie ai echipei noastre globale de 40.000 de profesionişti în domeniul securităţii", a detaliat TikTok.

"De asemenea, am îmbunătăţit sistemul nostru de detectare automată proactiv în timp real, pe măsură ce identificăm noi ameninţări", pentru a "detecta şi elimina automat conţinuturile violente", a precizat reţeaua, care de asemenea "a adăugat mai mulţi moderatori vorbitori de arabă şi ebraică".

Pentru a combate conţinutul înşelător, TikTok subliniază că lucrează cu organizaţii de verificare a faptelor, printre care AFP, în peste 50 de limbi, inclusiv în arabă şi ebraică.

"În cazul în care verificarea faptelor nu este concludentă, vom clasifica conţinutul ca fiind neverificat, nu îl vom permite în fluxurile 'Pentru dumneavoastră' şi invităm utilizatorii să îşi reconsidere decizia înainte de a-l distribui".

TikTok a restricţionat, de asemenea, utilizarea transmisiunilor în direct şi a anumitor hashtag-uri.

Mai multe reţele de socializare au răspuns deja Comisiei Europene, printre care Meta şi X.

X a declarat că a şters sau raportat "zeci de mii de mesaje", dar, considerând răspunsul său insuficient, Bruxelles-ul a deschis o "anchetă mai aprofundată" împotriva reţelei lui Elon Musk, a reamintit luni Thierry Breton la Paris.

Compania de monitorizare Visibrain a numărat 166 de milioane de mesaje legate de acest conflict pe Twitter, Facebook, Instagram, YouTube şi TikTok, începând din 7 octombrie.

Prin comparaţie, această cifră este cu 47% mai mult decât pentru Cupa Mondială de fotbal din 2022, unul dintre cele mai comentate evenimente din lume. 

Articole similare

Top citite
Captura Instagram

Mihai Bendeac, mesaj emoționant după dispariția lui Gabriel Cotabiță: Iartă-mă. Deși e prea târziu

Captura Facebook

A murit Gabriel Cotabiță

Captura Facebook

Marius Bațu s-a stins din viață

Captura Youtube

Gheboasa lansează a doua manea în sprijinul lui Ciucă și PNL. Versuri: Domnul generalul Ciucă pe timp de război/A mers înainte, n-a făcut pași înapoi

Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

”De ce mă expui acum?”. Fiica lui Marcel Pavel nu a vrut să apară în concertul de Crăciun



Cele mai noi articole
pixel