Războiul nervilor. Pentagonul: Ucraina ar putea câştiga războiul / Rusia: SUA varsă arme acolo. Este inacceptabil!
Autor: Ciprian Dumitrache
Data publicării:
Şeful Pentagonului Lloyd Austin a afirmat luni că Ucraina ar putea câştiga războiul.

"Ei pot câştiga dacă au echipamentul potrivit, sprijinul potrivit. Primul lucru pentru a câştiga este să crezi că poţi câştiga. Şi ei sunt convinşi că pot câştiga", le-a spus secretarul american al apărării unor jurnalişti.

Austin a fost însoțit în vizita la Kiev de secretarul de stat Antony Blinken. Cei soi s-au întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski și au promis un nou ajutor militar, de 700 de milioane de dolari, inclusiv aproximativ 300 de milioane pentru a permite ucrainenilor să achiziţioneze pe piaţă armamentul de care au nevoie, au spus responsabilii americani.

Rusia avertizează: Livrările ”vor agrava şi mai mult situaţia”

Rusia a avertizat Statele Unite împotriva trimiterii de noi arme în Ucraina, a declarat ambasadorul Moscovei la Washington la televiziunea de stat rusă, informează luni Reuters.

"Am subliniat inacceptabilitatea acestei situaţii când Statele Unite varsă arme în Ucraina şi am cerut încetarea acestei practici", a declarat Anatoli Antonov într-un interviu la canalul de televiziune Rossia 24.

Antonov a spus că a trimis o notă diplomatică oficială Washingtonului exprimând îngrijorările Rusiei. El a adăugat că astfel de livrări de arme din Statele Unite vor agrava şi mai mult situaţia.

Şeful diplomaţiei Washingtonului şi secretarul american al apărării s-au întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodomir Zelenski la Kiev duminică seară, promiţând o nouă asistenţă în valoare de 713 milioane de dolari pentru guvernul lui Zelenski şi alte ţări din regiune temându-se de agresiunea rusă.

La începutul lunii aprilie, preşedintele american Joe Biden a anunţat o asistenţă militară suplimentară de 800 milioane de dolari pentru Ucraina, extinzând sistemele furnizate pentru a include artilerie grea.

Zelenski a cerut liderilor americani şi europeni să livreze Kievului arme grele şi echipamente. Mii de persoane au fost ucise şi milioane strămutate de când Rusia a trimis trupe în Ucraina la 24 februarie în ceea ce ea numeşte "operaţiune militară specială" pentru "demilitarizarea" ţării vecine.

Invazia Ucrainei de către Rusia la 24 februarie a ucis mii de persoane, a strămutat milioane şi a ridicat temeri asupra unei confruntări mai ample între Rusia şi Statele Unite - de departe cele mai mari două puteri nucleare ale lumii.

Preşedintele Vladimir Putin spune că "operaţiunea militară specială" în Ucraina este necesară deoarece Statele Unite folosesc Ucraina pentru a ameninţa Rusia şi Moscova trebuie să se apere împotriva persecuţiei vorbitorilor de limbă rusă.

Ucraina şi Occidentul declară că Rusia a început un război neprovocat de agresiune, aminteşte Reuters

Articole similare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la europarlamentare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la...


Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

Ellen DeGeneres este în pericol! A filmat totul (VIDEO) / FOTO: Facebook

Ellen DeGeneres și Portia de Rossi șochează Hollywood-ul. Decizia radicală de a părăsi America



Cele mai noi articole

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis,...

pixel