RCA. Constatarea amiabilă se va face eletronic. Reguli noi, aprobate de ASF
Autor: Ciprian Dumitrache
Data actualizării:
Data publicării:
Constatare amiabilă de accident în format electronic devine realitate.

ASF a aprobat pe 25 mai 2022, un proiect de normă care aduce modificări substanţiale Normei 20/2017 privind asigurările auto în România.

Actul normativ urmează să intre în vigoare după 90 de zile de la publicare.

Una dintre reglementările introduse în premieră vine direct în sprijinul păgubiţilor, dar şi al vinovaţilor din accidente rutiere, în număr de sute de mii anual. Formularul de constatare amiabilă va putea fi completat şi electronic.

Conform noilor reglementări, "în cazul completării formularului de Constatare amiabilă de accident în format electronic, datele completate şi semnăturile olografe ale conducătorilor celor două vehicule, implicate în accident, sunt preluate de dispozitivul pe care se completează formularul." Baza tehnică va fi dezvoltată de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), împreună cu firmele de asigurare care emit RCA pe teritoriul României.

Autoritatea reaminteşte că din 2021 a fost eliminată obligativitatea de a deţine poliţa RCA în format fizic, fiind suficientă prezentarea acesteia în format electronic, în eventualitatea unui control.

Principalul scop al noilor reglementări a fost abrogarea sau modificarea prevederilor din norma 20/2017 care nu sunt conforme cu prevederile legislaţiei europene şi fac obiectul discuţiilor purtate cu serviciile Comisiei Europene (COM) în cauza de infringement 2018/4075.

Concret, au fost eliminate obligaţiile de notificare a modificărilor de tarife sau de raportare a fundamentării acestora către A.S.F., în conformitate cu măsurile impuse de Comisia Europeană.

Nu în ultimul rând, actul normativ vine cu modificarea modului de acordare a despăgubirilor aferente consecinţei lipsei de folosinţă a vehiculelor, inclusiv pentru înlocuirea temporară a acestora. Noua procedură este mai simplă şi mai clară şi vine în sprijinul tuturor părţilor implicate în procesul de despăgubire şi de reparaţie şi, în principal, al păgubitului. 

Articole similare

Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Youtube

Românii, pregătiți pentru alegeri? Ce spun despre viitorul președinte și cei 14 candidați (VIDEO)

Papa Francisc / FOTO: https://www.facebook.com/PAPAFRANCESCOMARIOBERGOGLIO/photos

Papa Francisc spune că fondul de pensii al Vaticanului se confruntă cu un ''grav dezechilibru''

Captura Youtube

Bruno Mars şi Rosé interpretează pentru prima dată hitul lor viral ''APT.''

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari



Cele mai noi articole
pixel