Reguli diferite de plată cu cardul de energie pentru românii care stau la bloc
Autor: Echipa RadioDCNews
Data publicării:
Cardul de energie pentru plata facturilor se foloseşte diferit de românii care locuiesc la bloc, spre deosebire de cei de la case, iar modalitatea este considerată greoaie de administratorii de scară.

Astfel, procedurile de utilizare a cardului de energie diferă pentru cei care locuiesc la casă, de cele ale românilor care locuiesc la bloc sau de aplicaţia on-line.

Motivul este faptul că administratorul asociației de locatari plătește factura centralizată furnizorului de energie electrică, nu pentru fiecare apartament în parte.

Prin urmare, asociația de locatari primește de la poștă un certificat de validare a datoriei pentru fiecare apartament unde există beneficiari ai ajutorului de 1.400 de lei (ambele tranșe). 

În baza acestor certificate, se întocmește apoi factura generală care va fi dusă înapoi la poștă.

Procedura de plată a facturii este considerată complicată de reprezentanții asociațiilor de proprietari.

Radu Opaina, președintele Asociației de Proprietari din România, apreciază că o astfel de modalitate de simplificare ar fi aceea de a oferi acest ajutor într-un mod asemănător tichetelor de masă sau a voucherelor valorice.

"Venea cu tichetul la administrator, primea administratorul tichetul, îl dădea mai departe la furnizori. 

Şi a doua modalitate mai simplă, prin mandat poştal. Să se ducă cu mandat poștal la fiecare beneficiar și să dea banii. Şi cu banii ăia, omul își plătea nevoile, nu? 

Că pentru asta sunt banii ăia, nu sunt pentru altceva", a replicat președintele Asociației de Proprietari din România, potrivit rador.ro.

Marcel Boloş, cum se plătesc facturile la bloc cu cardul de energie 

Ministrul Marcel Boloş a explicat traseul pe care titularul de card de energie trebuie să-l urmeze, ca să-şi plătească factura de încălzire de la bloc. 

"După ce a primit cardul, beneficiarul care vrea să-şi plătească căldura la bloc solicită asociaţiei de proprietari acest certificat de validare a datoriei. 

Asociaţia de proprietari completează cu datele de identificare şi suma pe care o datorează certificatul. 

După aceea, beneficiarul are două modalităţi: aceea în care merge la Oficiul Poştal cu trei documente - actul de identitate, cardul de energie şi certificatul de validare a datoriei - pentru căldura la bloc. 

A doua modalitate este la poştaş, care poate să întocmească formalităţile pentru ca să-şi plătească căldura la bloc", a explicat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloș. 

"Este extrem de simplu. Nu are documentaţie sofisticată. După ce s-a completat dovada privind serviciile de mandat poştal, Poşta are la dispoziţie banii pe care noi i-am virat Poştei pentru toţi beneficiarii. 

Nu este un mecanism în care lumea ia banii şi după aceea am scăpat de sub control scopul pe care îl avem prin intermediul acestui mecanism, ci pur şi simplu noi avem virarea banilor", a menţionat oficialul. 

Românii vulnerabili vor primi sprijin pentru compensarea preţurilor la energie în valoare nominală de 1.400 lei, care poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 şi va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranşe. 

Astfel, se acordă 700 lei/semestru, în luna februarie 2023, pentru perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2023, şi 700 lei/semestru, în luna septembrie 2023, pentru perioada 1 iulie 2023 - 31 decembrie 2023.

Cardul de energie urmează să fie fi distribuit românilor vulnerabili de la 1 februarie şi va putea fi folosit începând cu 1 martie.

Modificări la acordarea cardului de energie. Câţi români vor primi ajutor pentru plata facturilor

Plafonul pentru cardul de energie necesar la plata facturilor ar putea fi modificat în lunile următoare, a anunţat, luni, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în exclusivitate la Antena 3 CNN.

Din octombrie, plafonul ar putea fi extins de la 2.000 de lei la 3.000 de lei, astfel că 5.000.000 de români s-ar putea încadra pentru a primi ajutor la plata facturilor.

"Într-adevăr, analizăm această posibilitate să vedem cum se implementează tranșa întâi, cea care are termenul scadent luna februarie și cu data de 20 februarie pentru efectuarea plăților.

Dacă se va decide la nivel de coaliție în acest sens, noi pregătim simulările necesare pentru ca să extindem plafonul de venit de la 2000 de lei la 3000 de lei și odată cu aceasta să creștem numărul de beneficiari", a anunţat ministrul Investițiilor și proiectelor europene, Marcel Boloș, luni, în exclusivitate la Antena 3 CNN.

Articole similare

Nicki Minaj anunță un nou album și un nou turneu

Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...


Top citite
Captura Youtube

Jason Momoa a vorbit despre dragostea sa pentru Barbra Streisand: Crăciunul nu începe fără ea

Captura Facebook

Zayn Malik aduce un omagiu emoționant lui Liam Payne în timpul turneului

Mariah Carey /Instagram

WHAM! și Mariah Carey sunt pregătiți să reintre în Top 10 vineri, odată cu începutul sezonului de Crăciun

Foto: Facebook Adele

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Captura Youtube

Ce s-a întâmplat cu Mary Austin, fosta logodnică a lui Freddie Mercury, după moartea artistului

Oprah. sursa foto Instagram

Marca de pantofi confortabili preferată de Oprah, are o mulțime de cizme și papuci sub 50 de dolari



Cele mai noi articole

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...

pixel