Nicki Minaj anunță un nou album și un nou turneu
Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...
"În luna martie a acestui an, în conformitate cu contractul actual, Gazprom a furnizat Republicii Moldova un volum total de 176,7 milioane metri cubi de gaze naturale, sau 5,7 milioane metri cubi pe zi", a scris Vadim Ceban pe aplicaţia de mesagerie Telegram.
Începând din luna decembrie a anului trecut, grupul rus Gazprom a furnizat gaze naturale doar regiunii separatise Transnistria.
Livrările de gaze au provocat în mod frecvent tensiuni între Republica Moldova şi Rusia până la finele anului trecut, în condiţiile în care până acum Chişinăul a depins aproape în exclusivitate de Gazprom pentru importurile de gaze.
Vadim Ceban a precizat că decizia de a relua achiziţiile de gaze, care vor fi utilizate pentru producţia de electricitate, a fost luată pentru că preţul cerut de Gazprom este "aproape identic" cu cel oferit luna trecută de furnizorul local Energocom.
În luna octombrie 2021, Moldovagaz şi Gazprom au prelungit cu cinci ani acordul de furnizare de gaze naturale. În conformitate cu prevederile noului contract, Gazprom cere ca plata pentru gazele naturale livrate să fie făcută în avans până la data de 20 a fiecărei luni.
Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...
Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...
Zayn Malik a adus un omagiu...
Zayn Malik a adus un omagiu...
Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...