Mihai Bendeac, mesaj emoționant după dispariția lui Gabriel Cotabiță: Iartă-mă. Deși e prea târziu
Richard Gere se alătură actorilor Michael Fassbender și Jeffrey Wright în noua adaptare americană a dramei politice franceze "The Bureau" ("Le Bureau des Légendes"), conform unor surse din industria divertismentului.
Pentru veteranul în vârstă de 74 de ani, cunoscut pentru rolul din "Pretty Woman", aceasta reprezintă prima sa apariție majoră într-un serial TV, după ce anterior a jucat doar în câteva miniserii.
Gere îl va interpreta pe Bosko, un şef de gară din Londra cu un trecut plin de poveşti, după ce a servit ca agent sub acoperire timp de opt ani, notează THR.
"Richard Gere este unic, adorat de generaţii de fani din întreaga lume pentru abilitatea sa excepţională de a insufla profunzime şi autenticitate fiecărui rol pe care îl interpretează", a declarat Chris McCarthy, codirector executiv la Paramount Global şi preşedinte/CEO la Showtime & MTV Entertainment Studios.
Noul serial thriller politic urmăreşte povestea lui Martian (Fassbender), un agent CIA sub acoperire, căruia i se ordonă să îşi abandoneze viaţa sub acoperire şi să revină la Londra, unde va trebui să facă faţă sentimentelor generate de apariţia unei vechi iubiri.
A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...
Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani.
Regele Frederik și Regina Mary...
Încoronarea regelui Charles al...
A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...
Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani.
Regele Frederik și Regina Mary...