Nicki Minaj anunță un nou album și un nou turneu
Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...
Pentru Martin Cooper, inginerul american supranumit "părintele mobilului", micul gadget are un potenţial aproape infinit şi ar putea într-o zi să ajute chiar şi la eradicarea bolilor.
Acum, însă, el consideră că suntem, poate, puţin prea dependenţi de telefoanele mobile. "Sunt devastat să văd oameni trecând strada uitându-se la telefoanele mobile. Şi-au pierdut minţile", a declarat pentru AFP inventatorul în vârstă de 94 de ani din biroul său din Del Mar, California. "Dar atunci când câteva persoane vor fi lovite de maşini, vor înţelege", a glumit el.
Cu un ceas inteligent Apple la încheietura mâinii şi iPhone-ul de ultimă generaţie în mână, el trece intuitiv de la e-mailuri la fotografii şi de la YouTube la aplicaţia care îi permite să îşi regleze aparatul auditiv. Îşi procură fiecare model nou şi le testează temeinic capacităţile. Însă, după cum mărturiseşte, milioanele de aplicaţii disponibile îl ameţesc. "N-o să fiu niciodată, dar niciodată capabil să-mi dau seama cum să folosesc un telefon mobil aşa cum fac nepoţii şi strănepoţii mei", a povestit el.
- Mobilitate reală -
Telefonul mobil al lui Martin Cooper, pe care îl foloseşte în principal pentru apeluri telefonice, seamănă foarte puţin cu "cărămida" grea cu cabluri şi circuite electronice pe care a utilizat-o pentru a efectua primul apel mobil din istorie, la data de 3 aprilie 1973.
Se afla, atunci, în fruntea unei echipe de designeri şi ingineri de la Motorola, care a investit milioane de dolari în încercarea de a întrece Bell System, un gigant american din domeniul telecomunicaţiilor, prin proiectarea primului sistem de telefonie mobilă.
Bell System evocase această idee la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, dar la sfârşitul anilor 1960 nu reuşise decât să instaleze telefoane în maşini, în principal din cauza bateriei lor enorme.
Pentru Martin Cooper, acest lucru nu permitea mobilitatea reală. Aşadar, după trei luni de eforturi continue, echipa sa a reuşit în cele din urmă să dezvolte mobilul DynaTAC. "Acest telefon cântărea peste un kilogram (...), iar bateria sa făcea posibilă menţinerea unei conversaţii timp de aproximativ 25 de minute", a declarat el.
Dar "asta nu era o problemă", pentru că aparatul "era atât de greu încât nu puteai să-l ţii ridicat timp de 25 de minute", a explicat el.
Pentru primul său apel, Martin Cooper a avut ideea genială de a-şi suna rivalul de la Bell System, dr. Joel Engel. "I-am spus: 'Joel, Martin Cooper aici (...) Vorbesc cu tine de pe telefonul mobil. Dar un mobil adevărat, personal, portabil, de ţinut în mână'. S-a făcut linişte la celălalt capăt al firului. Cred că strângea din dinţi".
- "Vom învinge boala" -
Primele telefoane mobile nu erau ieftine: costau în jur de 5.000 de dolari fiecare.
Primii care au apelat la ele, potrivit inventatorului, au fost agenţii imobiliari. Graţie dispozitivului mobil, ei puteau să prezinte casele şi în acelaşi timp să răspundă la apelurile noilor clienţi. "Le-a dublat productivitatea", povesteşte el.
"Astăzi, mobilul a devenit o extensie a persoanei, poate face mult mai mult", este de părere Martin Cooper. "Iar acesta este doar începutul, abia începem să înţelegem de ce este capabil", a adăugat el.
"În viitor, ne putem aştepta ca mobilul să revoluţioneze educaţia, sănătatea", a continuat el.
"Ştiu că sună de parcă exagerez, dar să ştiţi că într-o generaţie sau două vom învinge boala", a declarat Martin Cooper.
Aşa cum ceasul îi monitorizează pulsul când înoată, în opinia sa telefoanele vor fi conectate într-o bună zi la senzori corporali care vor detecta bolile înainte ca acestea să îşi facă simţită prezenţa.
Fostul inginer ştia că telefoanele mobile vor schimba în cele din urmă lumea, cu toate că nu şi-a imaginat toate lucrurile de care acestea aveau să fie capabile. "Ştiam că într-o zi toată lumea va avea un telefon. Suntem aproape acolo", a spus el.
În ceea ce priveşte oamenii "hipnotizaţi" de telefoanele lor, el crede că acest lucru se va schimba pentru că "fiecare generaţie va fi mai inteligentă. Vor învăţa să folosească smartphone-urile mai eficient".
"Mai devreme sau mai târziu, oamenii întotdeauna merg mai departe", a concluzionat Martin Cooper.
Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...
Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...
Zayn Malik a adus un omagiu...
Zayn Malik a adus un omagiu...
Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...