Reprezentând a doua calotă glaciară a Terrei după cea din Antarctica şi având o suprafaţă de aproape 1,8 milioane de kilometri pătraţi, stratul de gheaţă care acoperă Groenlanda stârneşte îngrijorare în rândul oamenilor de ştiinţă, în contextul în care încălzirea din Arctica este de trei ori mai rapidă decât cea înregistrată la nivelul întregii planete. Groenlanda conţine o cantitate suficientă de gheaţă pentru a creşte nivelul oceanelor cu 6-7 metri.

Numeroşi cercetători îi monitorizează cu atenţie evoluţia, iar studiul publicat luni în revista Nature Communications, care este prima cercetare ştiinţifică bazată în special pe observaţiile satelitare realizate de Agenţia Spaţială Europeană, a ajuns la concluzia că topirea gheţii din Groenlanda a crescut cu 21% în ultimii 40 de ani.

Această scădere a calotei groenlandeze a fost de 3.500 de miliarde de tone începând din 2011, din care două treimi s-au produs doar în verile anilor 2012 şi 2019, potrivit studiului.

Datele satelitare au evidenţiat, într-adevăr, variaţii importante ale ritmului de topire, care au fost mult mai puternic accentuate de episoade caniculare decât de încălzirea progresivă a planetei.

Citește și Cât de frig a fost în epoca de gheață. Cercetătorii au descoperit

"Ca şi celelalte zone ale lumii, Groenlanda este vulnerabilă în faţa intensificării evenimentelor meteorologice extreme", a subliniat autorul principal al studiului, Thomas Slater, cercetător la Universitatea Leeds din Marea Britanie.

Monitorizarea din satelit le-a permis oamenilor de ştiinţă să estimeze cu rapiditate şi cu precizie cantitatea de gheaţă topită în fiecare an şi să o introducă apoi în formula de calcul privind creşterea nivelului mărilor. Această metodă "ne va permite să înţelegem mai bine procesele complexe legate de topirea gheţii", au explicat autorii studiului.

"Estimările obţinute prin programe de modelare computerizată sugerează că banchiza groenlandeză va contribui până în anul 2100 la o creştere a oceanelor cuprinsă între trei şi 23 de centimetri", a explicat Amber Leeson, cercetătoare la Universitatea Lancaster din Marea Britanie şi coautoare a studiului.