Marca de pantofi confortabili preferată de Oprah, are o mulțime de cizme și papuci sub 50 de dolari
Pe parcursul carierelor lor de lungă durată, ambele artiste au înregistrat hituri care au rămas de neuitat: Janet a avut 27 de piese în clasamentul Billboard Top 10, în timp ce Madonna se poate mândri cu 38 de hituri în Top 10, dintre care 12 au ajuns pe primul loc. Mai mult, Madonna deține recordul mondial Guinness pentru cele mai multe piese în clasamentul Top 40, deținute vreodată de o femeie.
Pe de altă parte, Jackson este singura cântăreață care a reușit să plaseze șapte piese în Top 5 de pe același album, "Rhythm Nation 1814", și a fost prima artistă de sex feminin care a fost nominalizată la categoria "Producătorul anului" la Premiile Grammy din 1990. În plus, turneul care a însoțit acel album a fost cel mai de succes turneu de debut din toate timpurile. De asemenea, interpreta hiturilor "Vogue" și "Like a Virgin" a obținut cele mai mari încasări din toate timpurile pentru o artistă feminină cu turneul "Sticky & Sweet" din 2008.
E limpede că există o concurenţă acerbă între deţinătoarea a cinci trofee Grammy (Janet) şi posesoarea a şapte astfel de premii (Madonna)! Iar rivalitatea lor a mers atât de departe, încât a depăşit graniţa profesională.
După cum putem citi în cartea lui Jermaine Jackson, „You Are Not Alone: Michael: Through a Brother's Eyes Read‟, Madonna a fost iubita fratelui mai mare al lui Janet Jackson, Michael Jackson, la începutul anilor ’90. Însă, nu după mult timp, Regina Pop şi-a scos ghearele şi a atacat-o pe cea care-i putea deveni cumnată, dacă relaţia ei cu Regele Pop ar fi decurs atât de frumos, încât să se ajungă să fie oficializată la Starea Civilă.
Ce s-a întâmplat mai exact?
Într-una din seri, când Madonna şi MJ luau cina împreună, ea a început să o critice pe Janet. Nu se ştie de ce s-a ajuns la asemenea situaţie şi nici nu contează prea mult. Cert e că Michael s-a simţit jignit de de acuzele pe care i le aducea iubita lui surorii lui şi, drept urmare, s-a distranţat destul de repejor de Madonna.
Din păcate, Janet a aflat ce-i reproşa „rivala‟ ei şi nu i-a picat deloc bine. În timpul unui interviu oferit celor de la Vibe, în 1994, Janet a spus că n-o urăşte pe Madonna, dar, dacă ar urî-o, ar avea “toate motivele din lume s-o fac”. Ups!
Datorită statutului lor de cele mai mari vedete pop din anii '80 și '90, era inevitabil să apară comparații între Madonna și Janet Jackson și să fie puse întrebări una despre cealaltă. Într-un alt interviu dat de Jackson la începutul anilor '90, sora regretatului Michael Jackson a fost întrebată dacă există vreo rivalitate între ea și Madonna. Interpretă a hitului "That's the Way Love Goes", Jackson a recunoscut că ambele fac muzică, dar a subliniat că diferența este că muzica ei are "clasă". Aceasta a fost o declarație cu subînțeles, aducându-i o lovitură adversarei în competiția lor.
Situaţia din prezent
Între timp, superstarurile pop au fost zărite la un eveniment împreună. Şi, culmea, zâmbeau! După episodul în care Janet şi-a etalat nevoit un sân la Super Bowl din 2004, Madonna a sărit în apărarea ei, sugerând că mass-media ar trebui să aibă alte preocupări decât să işte scandal din cauza unei nefericite şi nedorite expuneri. Însă, în 2012, şi-a revenit la vechile obiceiuri şi a criticat-o nemilos pe Janet: “Nu trebuie să-ţi arăţi sfârcurile ca să devii interesant. În plus, nici măcar nu poţi fi catalogat avangardist, înaintea vremurilor, dacă faci asta, nu?”
Între timp, Janet Jackson nu i-a mai dat replica. A preferat să nu mai comenteze micile răutăţi spuse de Madonna la adresa ei. Asta nu înseamnă că s-au împiertenit între timp, ci doar că-şi acordă puţin timp de repaus. Sau se regrupează şi se pregătesc de un nou atac.
Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...
Zayn Malik a adus un omagiu...
Un student la o universitate...
Papa Francisc, care a evitat în...
Zayn Malik a adus un omagiu...
Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...