Roger Federer regretă retragerea lui Rafael Nadal
Autor: Dana Mihai
Data publicării:
Fostul tenisman elveţian Roger Federer, câştigător a 20 de titluri de Grand Slam, a reacţionat după anunţul retragerii lui Rafael Nadal şi a lăudat cariera marelui său rival, regretând că a trebuit să vină acest moment, scrie EFE.

Federer, care s-a retras în 2022, a transmis un mesaj după ce Nadal şi-a anunţat retragerea după turneul final al Cupei Davis de la Malaga (19-24 noiembrie): Ce carieră, Rafa. Întotdeauna mi-am dorit ca această zi să nu vină. Mulţumesc pentru amintirile de neuitat şi pentru toate realizările tale în sportul pe care îl iubim. A fost o onoare absolută.

Federer şi Nadal au încheiat una dintre cele mai frumoase rivalităţi din istoria sportului, înfruntându-se de patruzeci de ori, cu 24 de victorii pentru spaniol şi 16 pentru elveţian.

De reţinut sunt duelurile lor de la Roland Garros, cele trei finale de la Wimbledon, inclusiv cea din 2008, considerată cel mai bun meci din istorie, precum şi imaginea legendară pe care au lăsat-o în Cupa Laver din 2022 de la Londra, ultimul turneu al lui Federer, în care amândoi au ajuns să plângă ţinându-se de mână.

Campionul spaniol, câştigător a 22 de titluri de Mare Şlem, care a evoluat ultima oară la Jocurile Olimpice de la Paris, unde a fost printre purtătorii flăcării olimpice la ceremonia de deschidere, a câştigat 92 de titluri în cariera sa, primele dintre ele în 2004. Palmaresul său mai cuprinde patru titluri la US Open, două la Wimbledon şi două la Australian Open, două titluri olimpice şi cinci Cupe Davis. 

Articole similare

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

În noile sale memorii, Cher: The Memoir, Part One,...


Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

Captura Facebook

Află când se difuzează "Singur Acasă"



Cele mai noi articole

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

În noile sale memorii, Cher: The Memoir, Part One,...

pixel