Ikea raportează un profit mai ridicat, chiar și cu reduceri de preţuri
Inter IKEA, proprietarul celui...
Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat marți că autoritățile române poartă negocieri și sunt foarte aproape de a ajunge la un acord privitor la cumpărarea de gaz din alte surse decât cele rusești.
România va primi gaz lichefiat printr-un tronson care pleacă din Grecia și străbate Bulgaria.
„Avem promisiuni ca până la sfârșitul acestui an interconectorul să fie funcțional și să putem, via Bulgaria, să beneficiem de gaz lichefiat care se va descărca în portul din Grecia”, a declarat Klaus Iohannis.
Președintele Iohannis a dezvăluit faptul că România este aproape de a semna noi înțelegeri privind alimentarea cu gaz.
„Se lucrează și la alte rute alternative de aprovizioare cu gaz și suntem în negocieri avansate cu mai multe surse. Este evident ca până începe iarna 22-23 trebuie să avem alternative viabile, care să ne asigure gaze pentru iarna viitoare”, a adăugat Iohannis, la finalul întrevederii cu președintele Bulgariei, Rumen Radev.
O variantă pe care România o explorează este gazul azer. În acest sens, Klaus Iohannis a purtat o discuție cu omologul său de la Baku, fiind abordată varianta furnizării de gaze din Azerbaidjan.
„O convorbire telefonică foarte bună cu preşedintele azer, Ilham Aliyev, despre întărirea şi extinderea Parteneriatului strategic între România şi Azerbaidjan în toate domeniile de cooperare, în contextul în care celebrăm 30 de ani de relaţii diplomatice”, scrie pe Twitter Klaus Iohannis.
Iohannis precizează că a discutat cu omologul său azer despre „consolidarea cooperării noastre în domeniul energiei pentru a creşte securitatea energetică prin diversificarea surselor naturale de gaz şi energie electrică”.
Inter IKEA, proprietarul celui...
Sezonul închirierilor de...
Taylor Swift își extinde...
Billy Ray Cyrus s-a declarat...
În noile sale memorii, Cher: The Memoir, Part One,...