Nedreptatea lui Chiles la JO. Federația de Gimnastică a SUA vrea să meargă mai departe de TAS
România are acum şansa a doua de a ajunge la baraj, fiind la mâna rezultatelor. Pentru a încheia pe locul al doilea, care asigură barajul pentru Mondialul din Qarar, tricolorii trebuie să câştige duminică în Liechtenstein, iar Islanda să nu piardă în Macedonia de Nord.
Echipa antrenată de Mirel Rădoi a făcut un joc destul de bun, a avut o posesie covârşitoare (61%) şi şi-a creat câteva ocazii bune de gol, însă a fost lipsită de inspiraţie în fața porții.
Cea mai mare ocazie a tricolorilor s-a consemnat în min. 85, când Hagi a şutat de la 20 de metri, dar mingea a lovit o bară şi a ricoşat părăsind terenul pe lângă celălalt stâlp al porţii.
Ianis Hagi a spus că echipa a jucat bine, dar a fost o seară neagră pentru tricolori.
"Eu cred că staff-ul tehnic şi-a făcut datoria. Noi ne-am făcut datoria, am dus mingea în faţa porţii. Când vorbim de fotbal şi nu marcăm... Asta e, am lovit bara, s-a dus spre interior, dar nu destul, ce să facem? Mentalitatea de câştigător e cu totul altceva. Una e să faci un rezultat de egalitate şi alta e mentalitatea unui grup. Da, cred că naţionala este pe un trend ascendent. Avem o seară mai neagră, în care nu am reuşit să ducem mingea în poartă. Eu am 23 de ani, sunt alţii care au 19 sau 15, avem o generaţie talentată, am demonstrat-o cu vârf şi îndesat. Acum rămâne de văzut ce vom face", a spus Hagi, la ProTV.
România, care a câştigat în tur la Reykjavik cu 2-0, a avut 23 de şuturi pe poartă (8 pentru oaspeţi), raportul şuturilor pe poartă fiind de 7-0.
În celelalte meciuri din grupă, Macedonia de Nord a surclasat Armenia cu 5-0, la Erevan, iar Germania a surclasat Liechtensteinul cu 9-0.
Germania (calificată deja la turneul final) se află pe primul loc, cu 24 de puncte, urmată de Macedonia de Nord, 15 puncte, România, 14 puncte, Armenia, 12 puncte, Islanda, 9 puncte, Liechtenstein, 1 punct.
Duminică se vor juca ultimele partide din grupă, Armenia - Germania, Macedonia de Nord - Islanda şi Liechtenstein - România (Vaduz), toate de la ora 19:00.
România, care nu a mai participat la o Cupă Mondială din 1998, are nevoie de o victorie cu Liechtenstein şi ca Islanda să nu piardă la Skopje pentru a ocupa locul al doilea în grupă şi a se califica la baraj.
Dacă fotbalul se întoarce...
Anglia s-a calificat sâmbătă în...
John Cena a anunțat că WrestleMania 41 va fi ultima sa...
La vârsta de 41 de ani, Pepe a...
Un student la o universitate...
Linkin Park marchează o nouă...
Avocații lui Sean 'Diddy' Combs...