Românul David Popovici merge mai departe: ”Mă simt mai puternic ca niciodată”
Autor: radiodcnews Team
Data publicării:
Românul David Popovici a promis că va redeveni cel mai rapid înotător din lume

David Popovici a spus că experienţa de la CM 2023 de la Fukuoka îl face şi mai puternic şi a promis că va redeveni cel mai rapid înotător din lume, dar s-a mărginit să facă un monolog în faţa jurnaliştilor prezenţi la Salonul Oficial al Aeroportului Otopeni şi nu a dorit să răspundă la întrebări.

Plec de la concursul ăsta cu ceva extraordinar de valoros, ceva ce am simţit şi când am încheiat cu Jocurile Olimpice, tot din Japonia, acum doi ani, şi anume sunt extrem de motivat, mă simt mai puternic ca niciodată. Trebuie să îmi iau vacanţă acum, trebuie să am grijă şi de corpul meu şi de psihicul meu, dar abia aştept să mă întorc la antrenamente pentru că abia aştept să revin pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Îmi doresc să fiu din nou cel mai rapid înotător din lume, cel mai bun. Mă simt mai puternic ca niciodată şi din nou vă mulţumesc pentru toată susţinerea celor care mă urmăresc, mă ajutaţi foarte mult şi o fac şi pentru voi, a spus David Popovici, deţinătorul recordului mondial la 100 m liber (46sec86/100).

Popovici s-a clasat al patrulea în finala de la 200 m liber şi al şaselea în finala de la 100 m liber la Mondialele de la Fukuoka, după ce cu un an înainte cucerea aurul în ambele curse la Budapesta.


Campionul român ia această pierdere ca pe o încurajare

Campionul român a mai spus că preferă să fie un sportiv complet care gestionează succesele şi insuccesele, decât un robot care câştigă mereu: În primul rând aş vrea să încep prin a le mulţumi oamenilor care m-au susţinut, care mă susţin, care au urmărit campionatul mondial. Am învăţat acum cât de importantă e susţinerea voastră. Am învăţat cât de importantă e în vremuri şi mai puţin bune, nu numai în vremurile bune, pentru că binele e de obicei celebrat la concursuri. Cred că e cea mai bună ocazie pentru mine acum să le transmit copiilor şi tinerilor care mă urmăresc că nu există magie, există doar antrenament, există efort constant pentru a-ţi atinge ţelul. E complet normal şi de fapt uman să nu-ţi iasă întotdeauna, să nu-ţi iasă mereu şi chiar prefer să fiu un sportiv complet care ştie să gestioneze suişurile şi coborâşurile carierei imprevizibile pe care ţi-o aduce sportul. Prefer să fiu asta decât un robot care ştie doar să câştige. Aşa că eu consider că aceste experienţe mă fac mai puternic.

În acest an, David Popovici va mai participa la o competiţie majoră, Campionatele Europene de seniori în bazin scurt de la Otopeni din luna decembrie.

Dublul campion european a evocat şi momentele intense din ultimul an, de la stabilirea unui nou record mondial, în august 2022 la Roma până la Mondialele de la Fukuoka: A fost şi un an foarte dificil. Cred că cel mai intens an din viaţa mea, de la recordul mondial până la bacalaureat şi până la Fukuoka. A fost un an haotic, bizar, dar am izbutit, am reuşit să trecem prin el cu bine şi cred că acum este o oportunitate foarte bună pentru mine să să înţeleg curajul şi asumarea. Şi ţine numai de noi cum reacţionăm de fapt. Ţine numai de mine, cum reacţionez de fiecare dată când întâmpin obstacole în drumul meu şi pentru că numai asta e în controlul meu. Cum reacţionez. Pe celelalte nu am cum să le controlez şi este un proces, iar eu sunt aici să învăţ şi după cum văd eu lucrurile. Acum am două variante. Prima, las ceea ce s-a întâmplat să mă demoralizeze şi să mă ţină în loc, respectiv a doua variantă las ceea ce s-a întâmplat să mă motiveze şi caut să mă autodepăşesc. Aşa că voi alege varianta a doua bineînţeles, pentru că iubesc ceea ce fac, ăsta e sportul, asta e lumea reală, nu am cum să câştig întotdeauna. Îmi pare rău dacă vă aşteptaţi la altceva. Dar asta e lumea reală şi aşa că vreau să închei cu un un citat de-al lui Earl Nightingale. E unul scurt şi anume 'Nu renunţa niciodată la visul tău doar pentru că îţi va lua timp să-l atingi. Timpul trece oricum'.


Pregătiri pentru Jocurile Olimpice din 2024

Camelia Potec, preşedinta FR de Nataţie şi Pentatlon Modern, a adăugat că David Popovici are nevoie de o vacanţă înainte de stabilirea planului pentru JO2024: Cel mai important lucru este faptul că s-au întors cu bine acasă, sănătoşi, atât David cât şi toţi ceilalţi care au participat la aceste campionate mondiale. E un lucru foarte, foarte important, având în vedere deplasarea atât de departe, un alt fus orar, alte condiţii. Ca de fiecare fiecare dată, toţi avem nevoie de o bine meritată vacanţă, urmând ca în ultimul an, anul olimpic, înainte de începerea anului olimpic, să ne aşezăm şi să vedem care este planul din toate punctele de vedere pentru pregătirea Jocurilor Olimpice de la Paris 2024.

Constantin Popovici şi Cătălin Preda, campionul şi vicecampionul mondial la sărituri în apă de la mare înalţime, se află încă în Japonia şi vor participa pe 3 august la Takachiho, la o etapă din cadrul Red Bull Cliff Diving World Series.

Articole similare

John Cena a anunţat se va retrage din wrestling în 2025

John Cena a anunțat că WrestleMania 41 va fi ultima sa...


Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

Captura Facebook

Află când se difuzează "Singur Acasă"



Cele mai noi articole

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

În noile sale memorii, Cher: The Memoir, Part One,...

pixel