”Rusia a pierdut deja Harkivul. A înțeles asta după o săptămână”. Șeful Armatei Regionale: Rușii vor avea parte de o primire ”fierbinte”
Autor: Ciprian Dumitrache
Data publicării:
Rusia a pierdut forțe de luptă importante în atacul Harkivului.

Șeful  Administrației Militare din regiunea Harkiv, Oleh Synegubov, a declarat că ocupanții ruși au multe pierderi în rândul militarilor și au pierdut mare parte din puterea de foc pe care o aveau la Harkiv, inclusiv vehicule blindate și avioane.

Synegubov este de părere că o eventuală revenire la planul de a captura întreaga regiune Harkiv, va avea parte de o primire „fierbinte” din partea luptătorilor ucraineni.

„Dacă am ținut orașul atunci (în luptele din luna martie a.c.), acum apărarea Harkivului este mult mai puternică. Prin urmare, pur și simplu nu au nicio șansă. Dacă decid să ia cu asalt Harkiv, trebuie să aducă mult mai multe trupe decât cele care sunt acum pe teren. Și le va fi extrem de greu să adune un astfel de număr”, spune acesta.

”Am luat în calcul orice scenariu”

Pierderile pe care ocupanții le-au suferit deja în regiunea Harkov sunt imense și (rușii n.r.) nu pot aduna forțele necesare pentru o încercare de capturare a Harkivului, Oleg Sinegubov, într-un interviu pentru RBC.

"Suntem conștienți de planurile inamicului și am calculat toate scenariile. Nu excludem încercările inamicului de a captura întreaga regiune. Suntem pe deplin pregătiți pentru asta, nu ne reducem prezența militară pentru apărarea Harkivului și a acelor fronturi. Acum ei își planifică mai bine atacul, dar dacă se întâmplă acest lucru, suntem pregătiți, am luat în calcul orice scenariu”, spune Sinegubov.

El a menționat că apărătorii regiunii Harkiv sunt pregătiți pentru a respinge un atac din orice direcție - atât pentru lovituri din nord și nord-est, cât și din Izyum, unde au loc acum bătălii puternice.

Situația la granița cu Rusia

Bătălia pentru Harkiv, spune șeful Administrației Militare de la Harkiv, a fost pierdută deja de armata lui Putin.

"Au înțeles asta chiar și după prima săptămână de război. Ocupanții de aici au pierdut mulți militari, o mulțime de vehicule blindate, avioane. Și dacă am a ținut orașul chiar și atunci, atunci acum apărarea lui Harkiv este mult mai puternică. Dacă totuși decid să ia cu asalt Harkiv, atunci trebuie să aducă mult mai multe trupe decât cei care sunt aici la fața locului. Și le va fi foarte greu să adune un astfel de număr”, precizează Sinegubov.

Acesta spune că regiunile ocupate de Rusia în estul Ucrainei sunt folosite doar ca bază de organizare a armatei pentru eventuale viitoare atacuri asupra orașului Harkiv.

Comunicăm cu acele așezări care sunt mai aproape de graniță și credeți-mă, Rusia nu este susținută acolo, în ciuda faptului că există o populație predominant vorbitoare de rusă. Și acum se opun categoric Federației Ruse. Desigur, există trădători împotriva cărora se desfășoară proceduri penale și care din prima zi au început să coopereze cu Rusia”, a mai arătat oficialul militar ucrainean, într-un interviu acordat, pe 13 aprilie, pentru publicația ucraineană RBC.

Articole similare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la europarlamentare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la...


Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

Captura Facebook

Află când se difuzează "Singur Acasă"



Cele mai noi articole
pixel