Salman Rushdie se reface după atacul cu cuțitul. Primele cuvinte ale scriitorului
Autor: Ciprian Dumitrache
Data actualizării:
Data publicării:
Cunoscutul scriitor a fost grav rănit în timpul unui discurs la o universitate din New York. 

SUA au criticat Iranul pentru zeci de ani de apeluri pentru asasinarea lui Rushdie.

Scriitorul britanic de origine indiană, Salman Rushdie, care a fost înjunghiat grav săptămâna trecută la o universitate de stat din New York, se recuperează. „În ciuda rănilor grave, care i-au schimbat viața. Simțul său al umorului înflăcărat și rebel nu a avut de suferit”, a scris Zafar, fiul lui Rushdi, despre starea tatălui său, pe microblogul său de Twitter, în seara zilei de duminică, 14 august, relatează BBC.

Zafar Rushdie a spus că tatăl său a suferit răni care i-au schimbat viața, dar a putut vorbi cu familia sa.

 

Salman Rushdie, în vârstă de 75 de ani, a fost deja scos din ventilator și a putut rosti câteva cuvinte, a spus Zafar.

Motivele făptuitorului sunt încă neclare

Atacatorul, Hadi Matar, l-a înjunghiat pe Rushdie pe 12 august în timp ce vorbea la Universitatea Chautaqua din vestul New York-ului.

Hadi Matar, în vârstă de 24 de ani, este acuzat că a urcat pe scenă și l-a înjunghiat pe domnul Rushdie de cel puțin 10 ori în față, gât și abdomen.

Motivele făptuitorului rămân necunoscute. Portalurile de internet, citând surse din serviciile de informații din Europa și Orientul Mijlociu, au raportat că Matar a menținut contactul prin intermediul rețelelor sociale cu Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice din Iran. În același timp, nu există nicio dovadă a posibilei implicări a Iranului în atacul asupra lui Rushdie.

Secretarul de stat al SUA Anthony Blinken a criticat totuși Iranul, subliniind că instituțiile guvernamentale iraniene au cerut de generații la violență împotriva lui Rushdie, iar presa iraniană a glorificat recentul atac asupra scriitorului.

Conducerea spirituală de vârf a Iranului l-a condamnat la moarte pe Salman Rushdie în 1988 pentru romanul său Versetele Satanice.

Liderul spiritual de atunci al Iranului, ayatollahul Khomeini, a spus că în această carte, Rushdie ridiculizează islamul, Coranul și profetul Muhammad. Salman Rushdie a fost forțat să se ascundă. El a locuit la New York în ultimii 20 de ani.

Articole similare

Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Youtube

Românii, pregătiți pentru alegeri? Ce spun despre viitorul președinte și cei 14 candidați (VIDEO)

Papa Francisc / FOTO: https://www.facebook.com/PAPAFRANCESCOMARIOBERGOGLIO/photos

Papa Francisc spune că fondul de pensii al Vaticanului se confruntă cu un ''grav dezechilibru''

Captura Youtube

Bruno Mars şi Rosé interpretează pentru prima dată hitul lor viral ''APT.''

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari



Cele mai noi articole
pixel