Sancțiuni pentru Rusia. Regimul Putin, în vizorul occidentului: De la ÎNGHEȚAREA conturilor miliardarilor, la blocarea Nord Stream 2
Autor: Ciprian Dumitrache
Data actualizării:
Data publicării:
După câteva ore de recul, statele occidentale au decis aplicarea unor sancțiuni împotriva Federației Ruse, dar și a unor persoane cu cetățenie rusă. 

După ordinul preşedintelui Vladimir Putin de a desfăşura trupe ruse în două zone separatiste din Ucraina, recunoscute în seara zilei de 21 februarie, Statele Unite au anunţat că vor impune noi sancţiuni împotriva Rusiei și  va transfera soldaţi americani în statele baltice Estonia, Letonia şi Lituania.

'Aplicăm sancţiuni cuprinzătoare de blocare a celor două instituţii financiare principale ale Rusiei, VEB (una dintre cele mai mari bănci de investiţii şi dezvoltare) şi banca sa militară", a declarat preşedintele american, referindu-se la Promsviazbank, potrivit Reuters.

De asemenea, SUA vor aplica "sancţiuni cuprinzătoare asupra datoriei suverane ruseşti". Acest lucru înseamnă că am tăiat accesul guvernului rus la finanţarea occidentală", a spus Biden.

În acest context, el a explicat că Rusia nu va mai putea să obţină fonduri din Occident sau să-şi tranzacţioneze noile datorii pe pieţele aliaţilor SUA.

UK - sancţiuni "importante"

Marea Britanie a anunţat marţi sancţiuni împotriva a trei oligarhi cunoscuţi ca apropiaţi de Kremlin şi a cinci bănci ruseşti, scrie Agerpres.

Miliardarii vizaţi sunt Ghennadi Timcenko, Boris Rotenberg şi nepotul acestuia Igor Rotenberg, a precizat premierul britanic Boris Johnson în parlament.

Băncile sancţionate sunt Rossia, IS Bank, General Bank, Promsvyazbank şi Black Sea Bank, menţionează Reuters.

Johnson a avertizat că sunt pregătite şi alte sancţiuni ce pot fi introduse împreună cu SUA şi Uniunea Europeană, în cazul în care lucrurile escaladează în continuare.

"Acum trebuie să ne pregătim pentru următoarele posibile etape ale planului lui Putin", a declarat premierul britanic în Camera Comunelor. (Preşedintele rus Vladimir) "Putin creează pretextul pentru o ofensivă generală", a susţinut el.

Germania anunţă blocarea Nord Stream 2

Cancelarul german Olaf Scholz a anunţat marţi blocarea procedurii de certificare a gazoductului Nord Steam 2.

'Nu poate exista certificare a acestei infrastructuri, a declarat Scholz, dând asigurări că situaţia s-a schimbat după recunoaşterea de către Moscova a independenţei autoproclamatelor republici proruse din regiunea Donbas, în estul Ucrainei. Fără această certificare, Nord Stream 2 nu poate intra în funcţiune, a insistat Scholz, într-o conferinţă de presă comună cu premierul irlandez Michael Martin, aflat în vizită la Berlin. Scholz a mai adăugat că dosarul Nord Stream 2 va fi reexaminat de guvernul german.

Scholz a mai spus că guvernul german şi partenerii din Uniunea Europeană vor anunţa într-o manieră coordonată în cursul zilei de marţi sancţiunile pe care le vor impune Rusiei pentru ceea ce el a numit o ruptură a Rusiei de acordurile internaţionale semnate de Moscova în ultimele decenii.

UE propune interzicerea accesului Moscovei la pieţele şi serviciile financiare europene

Uniunea Europeană a propus marţi să se interzică accesul autorităţilor ruse la pieţele şi serviciile financiare europene şi să fie vizate băncile care finanţează armata rusă şi alte operaţiuni militare ruse în regiunile separatiste din estul Ucrainei a căror independenţă Rusia a recunoscut-o luni seară, indică un comunicat al Comisiei Europene şi Consiliului European.

Ambii preşedinţi, susţinuţi de Înaltul Reprezentant, continuă să urmărească atent evoluţiile în teren şi se consultă cu liderii din UE şi omologi internaţionali. Uniunea rămâne în deplin solidaritate cu Ucraina şi unită în sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială ale acesteia. Suntem alături şi vom continua să sprijinim Ucraina şi pe poporul său, menţionează declaraţia preşedinţilor Comisiei Europene şi Consiliului European. 

Articole similare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la europarlamentare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la...


Top citite
Captura Instagram

Mihai Bendeac, mesaj emoționant după dispariția lui Gabriel Cotabiță: Iartă-mă. Deși e prea târziu

Captura Facebook

A murit Gabriel Cotabiță

Captura Facebook

Marius Bațu s-a stins din viață

Captura Youtube

Gheboasa lansează a doua manea în sprijinul lui Ciucă și PNL. Versuri: Domnul generalul Ciucă pe timp de război/A mers înainte, n-a făcut pași înapoi

”De ce mă expui acum?”. Fiica lui Marcel Pavel nu a vrut să apară în concertul de Crăciun

Sursa foto: Facebook

Eleganță regală: Regele Frederik și Regina Mary își dezvăluie noile portrete oficiale



Cele mai noi articole

Marius Bațu s-a stins din viață

A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...

A murit Gabriel Cotabiță

Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. 

pixel