Se încing spiritele în Mediterană. Ministrul turc al Apărării: Sper ca Grecia să nu facă o asemenea greşeală
Autor: Ciprian Dumitrache
Data publicării:
Ministrul Apărării turc a avertizat Grecia că ar trebui să se abţină de la a testa răbdarea Turciei cu provocări, inclusiv cu ameninţarea de a-şi extinde apele teritoriale în Marea Egee.Tensiunile au izbucnit în vara lui 2020 cu privire la drepturile de foraj în zonele din Marea Mediterană.

Vorbind cu un grup de jurnalişti la Ankara, Hulusi Akar a mai spus că Turcia doreşte să rezolve disputele cu Grecia vecină şi colegă membru NATO prin dialog şi să transforme Marea Egee într-o „mare prietenoasă”, dar a acuzat Atena că continuă cu ceea ce el a spus că sunt acţiuni provocatoare inclusiv militarizarea insulelor din apropierea Turciei continentale, cu încălcarea acordurilor internaţionale.

„Grecia nu ar trebui să calculeze greşit şi să creadă că este momentul potrivit pentru a extinde apele teritoriale la 12 mile”, a spus Akar. „Nu ar trebui să ne testeze în niciun fel şi nu ar trebui să se angajeze într-o astfel de aventură. Sper să nu facă o asemenea greşeală”, potrivit AP.

El a adăugat: „Lăsaţi cele două părţi să beneficieze de resurse, lăsaţi atât poporul turc, cât şi poporul grec să trăiască fericit şi prosper”.

Grecia şi Turcia au fost de mult timp în contradicţie cu privire la o serie de dispute, inclusiv drepturile teritoriale în Marea Egee şi drepturile de explorare energetică în estul Mediteranei. Tensiunile au izbucnit în vara lui 2020 cu privire la drepturile de foraj în zonele din Marea Mediterană, unde Grecia şi Cipru îşi revendică propria zonă economică exclusivă.

Grecia spune că îşi păstrează dreptul de a-şi extinde apele teritoriale de la actualele şase la 12 mile marine în jurul insulelor sale din Marea Egee. Turcia a spus de multă vreme că va considera această mişcare, care i-ar bloca propriul acces la Marea Egee, drept o cauză de război. Anul trecut, parlamentul elen a votat să-şi extindă apele de-a lungul coastei sale de vest, de cealaltă parte a ţării, la 12 mile, scrie mediafax.

Atena a cerut recent Turciei să revoce decizia de a considera extinderea apelor teritoriale drept cauză de război dacă doreşte să normalizeze relaţiile. De asemenea, a cerut Ankarei să pună capăt provocărilor din Marea Egee şi estul Mediteranei.

Citește și: Putin și-a trimis expertul pe invazii. Generalul care a condus ocuparea Crimeei, în fruntea trupelor ”pacificatoare” din Kazahstan

Ministrul Apărării a discutat şi despre conflictul dintre Rusia şi Ucraina

Întrebat despre tensiunile tot mai mari legate de consolidarea militară a Rusiei în jurul Ucrainei, Akar a spus că Turcia doreşte ca disputa să fie rezolvată cu „calmul şi prudenţa maxim posibil”.

„Viziunea noastră de la bun început este aceasta: suntem pentru pace, pentru rezolvarea problemelor prin negocieri. Să nu creştem tensiunea, să ne ferim de orice comportament provocator... De aceea le spunem interlocutorilor noştri mereu că este foarte important să acţionăm cu prudenţă” a adăugat ministrul.

Articole similare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la europarlamentare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la...


Top citite
Captura Youtube

La ce a renunțat Feli pentru muzică: O să fie golul inimii mele întotdeauna

Coachella a luat amendă de 28.000 de dolari din cauza unei artiste. Ce s-a întâmplat

Coachella a luat amendă de 28.000 de dolari din cauza unei artiste. Ce s-a întâmplat

FOTO: freepik @cofentist_tm

Interzicerea TikTok nu va rezolva problemele legate de influența străină a rețelelor de socializare

Captura Facebook

Orlando Bloom i-a scris lui Katy Perry „o declarație de misiune”

Captura Instagram

Astăzi este ziua lui Björn Ulvaeus! Artistul a împlinit 79 de ani

Problemele economice ale Germaniei provoacă îngrijorări în ţările vecine /Freepik

Problemele economice ale Germaniei provoacă îngrijorări în ţările vecine


DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Tradiții de respectat în Vinerea Mare a Paștelui

În Vinerea Mare, o zi importantă din săptămâna Sfintelor...

pixel