Shakira, primul interviu după despărțirea de Pique: Există un loc special în iad pentru astfel de femei
Autor: Echipa RadioDCNews
Data publicării:
La 9 luni de la despărțire, Shakira a acceptat să vorbească despre reația cu fostul fotbalist al Barcelonei și despre piesele în care și-a "strigat durerea".

Într-un dialog cu jurnalistul mexican Enrique Acevedo, de la Televisa, cântăreața a explicat cum a afectat-o despărțirea de Gerard Pique, cu atât mai mult cu cât aceasta s-a produs din cauza infidelității.

"În melodiile mele, mereu am simțit că am datoria să-mi folosesc vocea și să le-o împrumut celor care nu pot vorbi. Am realizat că femeile sunt într-un moment-cheie pentru societate, într-un punct în care sprijinul pe care îl obținem una de la cealaltă este foarte relevant. Așa cum spunea Madeleine Albright, 'există un loc în Iad pentru toate femeile care nu se sprijină între ele'.", a spus Shakira, citată de Marca.

Ulterior, artista a vorbit despre succesul uriaș pe care l-a înregistrat cu "Bzrp Music Sessions, Vol. 53" și cum i-a schimbat viața acest lucru.

"Sunt chiar în mijlocul unei dezbateri din cauza acestei melodii. Am invocat faptul că o femeie are nevoie de un bărbat pentru a se simți împlinită, pentru a forma o familie. Și eu am avut acest vis, de a avea o familie, unde copiii să aibă un tată și o mamă sub același acoperiș. Nu toate visurile în viață ți se împlinesc, dar viața te recompensează cumva și cred că pentru mine a făcut chiar mai mult de atât, având acești doi copii minunați, care mă umplu de dragoste în fiecare zi. Am descoperit și că teoria conform căreia o femeie are nevoie de un bărbat este falsă.", a mai afirmat Shakira.

Shakira: "Mereu am fost dependentă emoțional de bărbați"

Cântăreața columbiană a afirmat că trebuie să-și refacă viața personală acum și că nu mai este dependentă emoțional de Gerard Pique.

"Mereu am fost dependentă emoțional de bărbați, trebuie să recunosc. Am fost îndrăgostită de dragoste și cred că acum am reușit să înțeleg povestea dintr-o altă perspectivă. Azi, mă simt împlinită și singură și cred că atunci când o femeie înfruntă greutățile vieții, devine mai puternică. Iese mai puternică, pentru că își cunoaște slăbiciunile, își acceptă vulnerabilitățile, spune ceea ce simte, durerea, pentru că se spune că opusul depresiei este exprimarea. Am ajuns să mă simt împlinită și singură, ceea ce nu credeam vreodată că se va întâmpla.

Simt că depind de mine și că am doi copii care se bazează pe mine. Simt că trebuie să fiu mai mai puternică decât o leoaică, dar puterea trebuie să fie rezultatul unei suferințe, al acceptării ei, al tolerării frustrării, al acceptării că există lucruri pe care celălalt nu și le mai dorește. Că există visuri care se rup, ca trebuie să iei bucățile de puzzle de pe jos și să te reconstruiești.", a mai spus Shakira.

Articole similare

Echilibrul dintre viața profesională și personală

Cu toate cerințele și responsabilitățile zilnice, poate...

Rugăciuni pentru ziua de Florii

Aceste două rugăciuni se pot rosti în Duminica de Florii.

Rugăciunea zilei de vineri

Această rugăciune ar trebui citită în fiecare zi de vineri.


Top citite
Foto: Agerpres

Gioconda a lui Leonardo da Vinci, celebra Mona Lisa, ar putea beneficia de condiții îmbunătățite de expunere, anunță președinta muzeului Luvru

Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Doi urși panda gigant ajung în SUA din China. Cooperare pentru protecția speciei

Fotografie de la PhotoMIX Company/Pexels

Activitățile de lucru cu publicul suspendate între 1 și 6 mai, anunță MAI

Fotografie de la Pixabay

Pe insula Capri, italienii nu mai au loc de turişti

Foto cu rol ilustrativ: Freepik

China, pregătită să lanseze sonda lunară Chang'e 6. Obiectivul este colectarea de probe de pe partea întunecată a Lunii

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Rugăciuni pentru ziua de Florii


DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Echilibrul dintre viața profesională și personală

Cu toate cerințele și responsabilitățile zilnice, poate...

Pe insula Capri, italienii nu mai au loc de turişti

Până la 16.000 de turişti ajung zilnic pe insula Capri...

pixel