Simona Halep a început cu o victorie turneul Australian Open
Autor: radiodcnews Team
Data publicării:
Halep (30 ani, 15 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 29 de minute în faţa unei adversare care a jucat cu tenacitate.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 14, s-a calificat runda a doua a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe poloneza Magdalena Frech cu 6-4, 6-3, marţi, la Melbourne.

Halep, finalistă în 2018 la Australian Open şi sfertfinalistă la ediţia de anul trecut, a debutat cu break, dar poloneza a câştigat următoarele două ghemuri. Simona a preluat controlul şi s-a desprins la 5-2, câştigând cu 6-4, după ce Frech (24 ani, 102 WTA) a avut o tresărire de orgoliu.

Halep a început cu break şi actul secund, dar Frech a câştigat trei ghemuri la rând (1-3). Fostul lider mondial s-a mobilizat apoi şi a luat cinci ghemuri la rând, câştigând cu 6-3.

Halep a încheiat cu 4 aşi şi o dublă greşeală



Halep a încheiat cu 4 aşi şi o dublă greşeală, Frech făcând 3 duble greşeli. Fără a avea cifre impresionante la serviciu, Simona a fost totuşi net superioară adversarei sale, scrie Agerpres. Halep a avut de două ori mai multe mingi direct câştigătoare, 25-12, făcând şi mai multe erori neforţate, 27-22.

Simona Halep a câştigat şi primul său meci direct cu Frech , cu 6-2, 6-0, în sferturi la Praga, în 2020, în drumul său spre titlu.

Halep şi-a asigurat un cec de 154.000 de dolari australieni şi 70 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe câştigătoarea dintre Katie Volynets (SUA) şi Beatriz Haddad Maia (Brazilia).

Cinci românce au trecut de primul tur la Melbourne, Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Gabriela Ruse şi Jaqueline Cristian, doar Irina Bara pierzând în prima rundă.

Sorana Cîrstea şi Irina Begu s-au calificat în turul al doilea

Jucătoarele române de tenis Sorana Cîrstea şi Irina Begu s-au calificat, marţi, în runda a doua a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, care are loc la Melbourne.

Sorana Cîrstea (31 ani, 38 WTA) a învins-o fără drept de apel, cu 6-2, 6-2, pe valoroasă jucătoare cehă Petra Kvitova (31 ani, 19 WTA), după o oră şi 11 minute. Deşi Kvitova a câştigat primul ghem în ambele seturi, apoi românca a controlat jocul şi s-a impus clar.

Sorana Cîrstea va avea o adversară accesibilă în turul secund, pe Kristina Kucova (Slovacia), care a trecut cu 6-3, 7-5 de japoneza Misaki Doi. Românca a învins-o pe Kucova (31 de ani, 96 WTA) în singurul lor meci direct, cu 6-3, 4-6, 6-4, în primul tur la Shenzhen în 2017.

Irina Begu (31 ani, 64 WTA) a avut nevoie de trei seturi pentru a se impune în faţa franţuzoaicei Oceane Dodin (25 ani, 85 WTA), cu 2-6, 7-5, 6-3, după două ore şi 37 de minute de joc.

În primul set, Dodin s-a desprins de la 1-1 la 5-1, câştigând cu 6-2. În actul secund, Dodin a început cu break, dar apoi Begu a luat trei ghemuri la rând. A fost rândul franţuzoaicei să întoarcă scorul şi să aibă 5-3, ratând trei mingi de meci la 5-4. Irina a continuat cursa de revenire şi a încheiat cu 7-5, legând patru ghemuri consecutive. În decisiv, prima parte a fost echilibrată, dar românca a preluat controlul la 3-3 şi s-a impus cu 6-3.

Următoarea adversară a Irine Begu va fi belgianca Elise Mertens (26 ani, 26 WTA), cap de serie numărul 19, care a dispus de rusoaica Vera Zvonareva cu 6-4, 7-5.

Cîrstea şi Begu şi-au asigurat fiecare 154.000 de dolari australieni şi 70 de puncte WTA. Ele se alătură în turul secund altor două românce, Gabriela Ruse şi Jaqueline Cristian. În turul secund se poate califica şi Simona Halep, dacă o învinge pe poloneza Magdalena Frech.

Articole similare

John Cena a anunţat se va retrage din wrestling în 2025

John Cena a anunțat că WrestleMania 41 va fi ultima sa...


Top citite
Captura Instagram

Mihai Bendeac, mesaj emoționant după dispariția lui Gabriel Cotabiță: Iartă-mă. Deși e prea târziu

Captura Facebook

A murit Gabriel Cotabiță

Captura Facebook

Marius Bațu s-a stins din viață

Captura Youtube

Gheboasa lansează a doua manea în sprijinul lui Ciucă și PNL. Versuri: Domnul generalul Ciucă pe timp de război/A mers înainte, n-a făcut pași înapoi

”De ce mă expui acum?”. Fiica lui Marcel Pavel nu a vrut să apară în concertul de Crăciun

Sursa foto: Facebook

Eleganță regală: Regele Frederik și Regina Mary își dezvăluie noile portrete oficiale



Cele mai noi articole

Marius Bațu s-a stins din viață

A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...

A murit Gabriel Cotabiță

Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. 

pixel