Nedreptatea lui Chiles la JO. Federația de Gimnastică a SUA vrea să meargă mai departe de TAS
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost învinsă de letona Jelena Ostapenko în trei seturi, cu 2-6, 7-6 (0), 6-0, vineri, în semifinalele turneului WTA 500 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 768.680 de dolari.
Simona Halep, campioană la Dubai în 2015 şi 2020, a avut o evoluţie foarte bună în primul set, câştigat cu 6-2, a reuşit o revenire spectaculoasă în actul secund, însă din tiebreak-ul acestuia până la final nu a mai contat.
După un început echilibrat de joc, Halep a început să profite tot mai multe de erorile comise de letonă şi a câştigat primul set cu 6-2, după o serie remarcabilă de cinci ghemuri la rând. Debutul actului secund a fost modest şi Ostapenko s-a desprins rapid la 3-0. Halep a reuşit să revină şi a egalat, 3-3, apoi s-a mers cap la cap până în tiebreak, românca salvând două mingi de set la 5-6. În tiebreak, Halep nu a reuşit să câştige niciun punct. Jocul româncei a suferit şi în setul decisiv, în care nu a avut replică la loviturile rapide, forţa şi unghiurile găsite de Ostapenko, în condiţiile în care serviciul fostului lider mondial pur şi simplu nu a funcţionat.
Halep a încheiat cu 5 aşi dar şi cu 8 duble, faţă de letonă, care a avut 3 aşi şi 5 duble greşeli.
Ostapenko (24 ani, 21 WTA) are acum 2-1 în meciurile directe cu Halep, după ce baltica a câştigat cu 4-6, 6-4, 6-3 în finală la Roland Garros, în 2017, iar Halep şi-a luat revanşa în acelaşi an, în semifinale la Beijing, cu 6-2, 6-4.
Halep s-a ales cu un cec de 37.500 de dolari şi 185 de puncte WTA.
În finală, Ostapenko o va înfrunta pe rusoaica Veronika Kudermetova, care a profitat de retragerea cehoaicei Marketa Vondrousova în cealaltă semifinală.
Dacă fotbalul se întoarce...
Anglia s-a calificat sâmbătă în...
John Cena a anunțat că WrestleMania 41 va fi ultima sa...
A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...
Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani.