Speculații despre un nou potențial mandat Trump. Predicția lui Cohen
Autor: Maria Daniela Toma
Data actualizării:
Data publicării:
Michael Cohen a fost unul din numeroșii avocați ai lui Donald Trump.

Astăzi, aceasta produce propriul podcast, al cărui ultim episod surprinde o critică aprigă a campaniei lui Trump pentru președinția Statelor Unite ale Americii. Cohen a fost un apropiat de-al lui Trump până în 2018, când a ieșit la iveală pe parcursul unui proces, că acesta îi rezolva și parte din treburile murdare. Ulterior, Cohen a devenit un martor cheie împotriva lui Trump în procesul din Manhattan, în luna mai a acestui an.

„Frustrarea lui Trump este evidentă în declarațiile din ce în ce mai frenetice și defensive.” menționează Cohen la începutul episodului de podcast publicat pe data de 16 august. Alături de el se află un autor și comentator, pe care acesta îl descrie ca fiind progresist, Brian Tyler Cohen. 

De-a lungul discuției purtate de cei doi, Michael Cohen, fost apropiat al lui Donald Trump, discută nu numai despre decăderea treptată a campaniei și a numărului de susținători ai candidatului republican, ci și de diferitele obișnuințe din comportamentele politicienilor republicani și democrați. Cohen, spune că există o posibilitate foarte mare ca majoritatea votanților considerați ca fiind independenți, chiar și republicani moderați să opteze mai de grabă pentru alternativa democrată la alegerile din luna noiembrie. 

Totuși, acesta spune că a fost mereu un democrat în gândire, chiar și atunci când lucra pentru Donald Trump. În acest context, menționează că există diferențe semnificative de abordare a problemelor publice de către cele două partide și că ar fi observat de-a lungul experienței sale, lucrând mai mult cu politicieni republicani, că aceștia tind să fie mai puțin transparenți.

Pentru prima dată Trump va putea fi învins de o femeie

Aceasta nu este prima campanie dusă de Donald Trump împotriva unei femei. În 2016, acesta a câștigat alegerile în defavoarea lui Hillary Clinton, iar anul acesta a câștigat nominalizarea republicană la prezidențiale, detronând-o pe Nikki Haley. Cohen speră ca de data asta unificarea partidului democrat în spatele Kamalei harris să ducă la o victorie de partea democraților. 

Continuă prin a menționa faptul că, spre deosebire de campania republicană, Harris strânge voturi prin „speranță și optimism”, fapt care ar trebui să-i aducă numere mai mari de susținători. 

Trump ar fi susținut de un public nișat și în special de o populație elitistă, foarte bogată. Exemplul pe care îl dă este interviul cu Elon Musk de pe platforma X, în care aceștia abordează o atitudine percepută ca negativă de Cohen, față de clasa muncitoare din SUA. 

„ Mare parte din cei care îl susțin pe Trump sunt un grup restrâns de indivizi foarte bogați. (...) Nu sunt curați, nu sunt nici creștini și nici măcar nu sunt fasciști, sunt doar oportuniști, care îl văd pe Donald ca pe un idiot util în a-și mări averile, chiar dacă nu și-ar putea cheltui totți banii, nici în 100 de vieți. Îl văd ca pe o unealtă pentru că nu vor putea obține așa ceva din partea niciunui politician standard.”

Speculațiile lui Cohen despre un nou potențial mandat Trump

Predicția lui Cohen cu privire la intențiile lui Trump, dacă va recâștiga Casa Albă în noiembrie, este că își va crea un cerc de oligarhi pe care îi va controla și va face în așa fel încât să-și însușească capacitățile financiare ale acestora. Într-un mod surprinzător, acesta îl compară în acest sens pe Trump cu Vladimir Putin.

Întrebarea este dacă, într-adevăr, așa cum presupune Cohen, Harris ar putea câștiga datorită fluxului mare de votanți tineri care ar opta pentru varianta democrată și dacă se va scrie istorie în SUA prin alegerea primei femei în postura de președinte datorită acestei teoretice întineriri a populației votante. În România, am văzut efectele unei astfel de dezvoltări demografice, la scară mai mică ce-i drept, în luna iunie la alegerile europarlamentare. Urmează să așteptăm alegerile din luna noiembrie de peste ocean pentru a vedea dacă valul votanților tineri are cu adevărat un efect la scară și mai largă. Nu sunt de omis, de asemenea, spune Cohen, bună parte din votanții republicani care consideră că Donald Trump nu mai reprezintă cu adevărat valorile partidului pe care îl susțin.

Cohen discută în plus foarte amplu despre cum dezinformarea și un oarecare analfabetism mediatic în rândul americanilor este probabil cea mai mare piedică a campaniei democrate, duse de Kamala Harris și Tim Waltz. Majoritatea sondajelor recent publicate o arată pe Harris mai bine susținută decât pe Trump, cel puțin cu câteva procente. Singura publicație care prezintă în continuare sondaje care îl favorizează pe Trump, este una tradițional republicană. 

Pe lângă oamenii din fosta apropiere a lui Trump care par să îi desconsidere potențialul ca un viitor președinte, printre care se numără și vicepreședintele șin fostul mandat, Mike Pence, fostul candidat prezindențial și Comandant Cuprem al Forțelor Aliate din Europa, Generalul Wesley Clark, crede că Trump ar putea aduce instabilitate pe plan extern, în conflictele actuale. „Veteranii vor vota, aș estima în proporție de 55-60%, împotriva lui Trump”, spune acesta într-un interviu dat pentru Rest is Politics.

Articole similare

Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Youtube

Românii, pregătiți pentru alegeri? Ce spun despre viitorul președinte și cei 14 candidați (VIDEO)

Papa Francisc / FOTO: https://www.facebook.com/PAPAFRANCESCOMARIOBERGOGLIO/photos

Papa Francisc spune că fondul de pensii al Vaticanului se confruntă cu un ''grav dezechilibru''

Captura Youtube

Bruno Mars şi Rosé interpretează pentru prima dată hitul lor viral ''APT.''

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari



Cele mai noi articole
pixel