SUA atenţionează Rusia să fie mai atentă, după prăbuşirea unei drone americane în Marea Neagră
Autor: , Echipa RadioDCNews | Dată: 15 Martie 2023, 15:35
Oficiali americani i-au spus ambasadorului rus în SUA că Moscova trebuie să fie mai atentă când zboară prin spaţiul aerian internaţional, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, în urma prăbuşirii unei drone militare americane în Marea Neagră după ce a fost interceptată de avioane de luptă ruseşti, relatează Reuters.

Departamentul de Stat al SUA l-a convocat marţi pe ambasadorul Rusiei în SUA, Anatoli Antonov, pentru a-i transmite îngrijorările SUA în legătură cu acest incident, primul de la izbucnirea războiului din Ucraina în urmă cu peste un an.

"Mesajul care i-a fost transmis ambasadorului rus este că ei trebuie să fie mai atenţi atunci când zboară în spaţiul aerian internaţional în apropiere de proprietăţi americane care, din nou, zboară în moduri complet legale, desfăşurând misiuni în sprijinul intereselor noastre naţionale de securitate", a spus Kirby într-un interviu pentru CNN.

"Ei sunt cei care trebuie să fie mai atenţi", a adăugat el.

Kirby a afirmat de asemenea că drona de supraveghere MQ-9 nu a fost recuperată şi ar putea să nu fie recuperată niciodată, dată fiind adâncimea Mării Negre în zona unde a fost doborâtă.

"Nu a fost recuperată. Şi nu sunt sigur că vom reuşi să o recuperăm. Acolo unde a căzut în Marea Neagră apa este foarte adâncă. Prin urmare, încă evaluăm dacă pot exista încercări de recuperare. S-ar putea să nu existe", a declarat Kirby.

Pentagonul a spus că unul din avioanele ruseşti Su-27 a lovit marţi elicea dronei, făcând-o inoperabilă, în timp ce Ministerul Apărării rus a dat vina pe "manevrele bruşte" ale dronei pentru prăbuşire şi a precizat că aeronavele sale nu au intrat în contact cu dispozitivul.

Antonov, ambasadorul rus, a declarat că drona "se îndrepta deliberat şi provocator spre teritoriul rus cu dispozitivul de recepţie-transmisie oprit"

Articole similare

Câţi călători circulă cu metroul bucureştean într-un an

Anul acesta vom avea o Lege a transportului cu metroul...

Încă două ţări restricţionează accesul la TikTok

Val de restricţii asupra aplicaţiei TikTok.

Sfaturi pentru cei care adoptă un câine de la adăpost

Persoanele care doresc să salveze viaţa unui câine şi...


Top citite
Foto: Pexels.com

Ieşiţi din ţară cu copiii în perioada următoare? Atenţie la documentele de călătorie ale acestora!

Încă două ţări restricţionează accesul la TikTok

Foto: Freepik

1.000 de euro din partea statului. Cine sunt tinerii care pot primi suma

Plouă cu bărbați... Miley Cyrus ȘOCHEAZĂ din nou

Plouă cu bărbați... Miley Cyrus ȘOCHEAZĂ din nou

Este efectul restricțiilor impuse de SUA

Huawei înlocuiește mii de piese din SUA cu versiuni chinezești

Madonna a ȘOCAT la Vanity Fair Icons! A refăcut Cina cea de Taină / Foto Luigi & Iango

Madonna a ȘOCAT la Vanity Fair Icons! A refăcut Cina cea de Taină


Cele mai noi articole

Interpretarea viselor. Cele mai comune

Cu siguranță nu există om care să nu fi avut cel puțin...

Plouă cu bărbați... Miley Cyrus ȘOCHEAZĂ din nou

"River" este cel de-al doilea single extras de pe cel...

Încă două ţări restricţionează accesul la TikTok

Val de restricţii asupra aplicaţiei TikTok.