Donald Trump a împlinit 78 de ani. Mesajul lui Biden: „Vârsta e doar un număr
Vineri, Donald Trump a împlinit...
Un prim set de măsuri a fost deja făcut public de Șeful NATO Jens Stoltenberg. Potrivit acestuia în România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia vor fi create câte un Grup de Luptă NATO.
Măsura a fost confirmată și de Klaus Iohannis: ”Deja NATO a aprobat Grupul de luptă care va fi poziționat în România. Este acel grup de luptă pe care l-am solicitat”, a declarat Klaus Iohannis înaintea reuniunii extraordinare a șefilor de stat și de guvern din țările membre NATO.
Șeful statului a pledat pentru consolidarea Flancului Estic al NATO printr-o prezență aliată permanentă.
Cristian Diaconescu se așteaptă la mai multe decizii importante, fostul ministrul de externe fiind de părere că la reuniune de joi se va negocia și cooptarea Suediei și Finlandei în NATO.
”Se așteaptă foarte multe decizii capitale. În discuția privind Flancul Estic lucrurile vor fi clare. România se poziționează deocamdată într-o zonă predilect umanitară, Polonia încearcă diverse variante, fără mare succes, în a fi mai contondentă, iar balticii sunt extrem, extrem de nervoși. Mai sunt două decizii care nu o să se ia direct acum, dar o să se analizeze: Finlanda și Suedia în NATO”, declara fostul ministru de externe, într-o intervenție la Digi24.
Update, ora 16:15: Mandatul lui Jens Stoltenberg în funcția de secretar general cu încă un an.
Confirmând decizia într-un mesaj pe Twitter, Stoltenberg a declarat că Occidentul se confruntă cu "cea mai mare criză de securitate din ultima generație", adăugând: "Rămânem uniți pentru a ne menține alianța puternică și oamenii noștri în siguranță".
Deși au fost vehiculate foarte multe variante privind postul de Secretarul general al NATO, se pare că Jens Stoltenberg ar putea rămâne în această poziție încă un an, deoarece aliații au convenit să-i prelungească mandatul din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei, scrie Sky News.
Oficial, acest pas este planificat să fie anunțat, joi, la summitul extraordinar NATO.
Potrivit a doi oficiali occidentali, prelungirea mandatului lui Stoltenberg a fost deja agreată de toți aliații.
”Voi lăsa decizia celor 30 de lideri să decidă. Nu am alte comentarii”, a spus Jens Stoltenberg, înainte de a intra la reuniune.
Citește și: Una dintre aceste ȘASE femei ar putea ajunge noul șef al NATO
UPDATE, ora 15:50: Ce alte măsuri au fost decise
Alianța va furniza Ucrainei sprijin în materie de securitate cibernetică și va transfera echipamente;
Totuși, NATO a decis să NU trimită militari în zona de conflict pentru a evita escaladarea situației. ”Trebuie să rămânem uniţi şi să oferim susţinere Ucrainei, dar, în acelaşi timp, avem responsabilitatea de a ne asigura că acest conflict nu va deveni un război total între NATO şi Rusia. De aceea, statele aliate au stabilit că nu vom trimite militari pe teren în Ucraina, deoarece singura modalitate prin care am face acest lucru ar însemna să fim pregătiţi să intrăm în conflict cu trupele ruse", a subliniat Jens Stoltenberg.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski , s-a adresat la summitul NATO, unde a făcut apel la lideri să sporească sprijinul militar pentru țara sa împotriva forțelor ruse.
El a mulțumit membrilor NATO pentru echipamentele defensive furnizate până acum Ucrainei, dar a făcut apel pentru arme ofensive, scrie TheGuardian.
”Ne puteți oferi 1% din toate avioanele voastre. 1% din rezerve. Un procent!”
Vineri, Donald Trump a împlinit...
Dwayne "The Rock" Johnson se...
Vicepreşedintele Consiliului...
Traian Băsescu a spus dacă va candida la...
Pompierii giurgiuveni...
Billy Ray Cyrus s-a declarat...
În noile sale memorii, Cher: The Memoir, Part One,...