Suntem pe minus cu aproape 10 miliarde de euro. Deficitul bugetar ajunge la 3,77% din PIB în primele 9 luni din 2021
Autor: Echipa RadioDCNews
Data actualizării:
Data publicării:
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2021 s-a încheiat cu un deficit de 44,29 miliarde lei (3,77% din PIB), în scădere faţă de deficitul de 67,27 miliarde lei (6,37% din PIB) înregistrat în aceeaşi perioadă din 2020.

În primele opt luni ale anului 2021, deficitul bugetar a fost de 39,36 miliarde lei (3,35% din PIB).

În perioada ianuarie-septembrie 2021, cheltuielile de investiţii au fost cu 3,97 miliarde lei mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar plăţile cu caracter excepţional generate de epidemia COVID-19 au fost de 10,64 miliarde lei.

Venituri: 270,36 miliarde lei în primele nouă luni din 2021

Aceasta înseamnă cu 18,7% peste nivelul încasat în aceeaşi perioadă a anului trecut, dar trebuie ținut cont de cele două luni de lockdown total din primăvara lui 2020, care a paralizat economia românească.

"Acest avans a fost influenţat atât de încasările reduse din perioada comparabilă a anului trecut - ca efect al unor măsuri de sprijinire a contribuabililor (amânarea termenelor de plată, bonificaţii şi scutiri), cât şi de redresarea indicatorilor economici, respectiv recuperarea parţială a unor categorii de venituri (TVA, contribuţii de asigurări, impozit pe venit şi profit). Totodată, cele mai însemnate creşteri nominale se remarcă în cazul TVA şi contribuţiilor de asigurări", subliniază reprezentanţii MF.

Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 20,98 miliarde lei în perioada ianuarie-septembrie 2021, consemnând o creştere de 16% (an/an), susţinută de sporul încasărilor din impozitul aferent pensiilor (+46,8%), impozitul pe dividende (+31,1%), respectiv Declaraţia unică (+21%). Totodată, veniturile din impozitul pe salarii au sporit cu 11,2% - dinamică superioară celei înregistrate de fondul de salarii din economie de 7,8%.

Contribuţiile de asigurări au înregistrat 94,33 miliarde lei în primele nouă luni ale anului 2021, în creştere cu 13,8% (an/an). Ca şi în cazul impozitului pe venit, evoluţia este superioară dinamicii fondului de salarii şi a fost influenţată atât de încasările reduse din perioada comparabilă a anului 2020, cât şi de recuperarea parţială a contribuţiilor amânate la plată în anul anterior.

Încasările din impozitul pe profit au însumat 13,67 miliarde lei în primele trei trimestre 2021, în creştere cu 26,4% (an/an). Acest avans a fost determinat de principala componentă - încasările din impozitul pe profit de la agenţii economici, cu o dinamică pozitivă de 30% (an/an), explică reprezentanţii MF.

Încasările nete din TVA au totalizat 56,56 miliarde lei în perioada menţionată, în creştere cu 38,9% (an/an). În acelaşi timp, restituirile de TVA au însumat 18,47 miliarde lei în, cu 10,3% peste nivelul înregistrat în ianuarie-septembrie 2020. Evoluţia încasărilor din TVA a fost influenţată de baza redusă aferentă anului trecut - când au fost implementate măsurile de amânare a termenului de plată a TVA, recuperarea parţială a TVA amânat la plată în 2020, respectiv redresarea bazei macroeconomice relevante.

Veniturile din accize au însumat 25,96 miliarde lei în primele trei trimestre din 2021, în creştere cu 17,2% (an/an). În structură, se remarcă o dinamică de 18,6% în cazul încasărilor din accizele pentru produsele energetice - determinată în principal de normalizarea consumului de carburanţi faţă de perioada de referinţă, respectiv un avans de 13,8% al încasărilor din
accizele pentru produse din tutun, susţinut şi de majorarea accizei la ţigarete.

Totodată, veniturile nefiscale s-au ridicat la 21,1 miliarde lei, în creştere cu 2,2% (an/an), susţinută şi de dinamica veniturilor din dividende (+5,1% an/an).

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 19 miliarde lei în primele nouă luni ale anului 2021, în creştere cu 18,4% faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cheltuieli - 314,65 miliarde lei

Cheltuielile sunt în creştere în termeni nominali cu 6,7% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile de personal au însumat 82,73 miliarde lei, în creştere cu 2,2% faţă de perioada similară din 2020. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 7% din PIB, cu 0,7 puncte procentuale mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Din totalul cheltuielilor de personal, plăţile reprezentând stimulentul de risc acordat pentru COVID-19 au fost de 71,71 milioane lei, precum şi alte cheltuieli de personal, inclusiv sporuri acordate personalului medical şi auxiliar implicaţi în activităţile cu pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19 de aproximativ 1,877 miliarde lei.

De asemenea, cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost 42,46 miliarde lei, în creştere cu 7,2% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. O creştere se reflectă la bugetul de stat, respectiv 19,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, precum şi la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de 8,9%, în principal, conform datelor comunicate de ordonatorii principali de credite, 5,27 miliarde lei din total bunuri şi servicii reprezintă plăţi pentru medicamente, materiale sanitare, reactivi şi alte produse necesare diagnosticării şi tratării pacienţilor infectaţi cu coronavirusul SARS-CoV-2, precum şi plata pentru vaccinuri împotriva Covid -19.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 111,85 miliarde lei în creştere cu 7,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie 2020 cu 177 de lei, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei. De asemenea, se reflectă şi majorarea de la 1 septembrie 2020 a nivelului indemnizaţiei sociale pentru pensionari garantată de la 704 lei la 800 lei, precum şi majorările privind alocaţiile de stat pentru copii începând cu 1 ianuarie 2020, cu 1 august 2020, care reprezintă o creştere a alocaţiei cu aproximativ 20% mai mult decât cea plătită în luna iulie 2020, precum şi cu 1 ianuarie 2021 care reprezintă o creştere a alocaţiei cu aproximativ 16% ma mult decât cea plătită în luna decembrie 2020.

Ministerul Finanţelor menţionează că se continuă plăţile pe măsurile care au fost luate cu caracter excepţional, în domeniul social şi economic, pentru diminuarea efectelor negative generate de pandemia de COVID 19.

Astfel, până la sfârşitul lunii septembrie, s-au plătit pe măsuri active circa 1,67 miliarde lei, respectiv 607,12 milioane lei pentru indemnizaţii acordate pe perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, 190,7 milioane lei pentru indemnizaţii acordate pentru alţi profesionişti şi pentru persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă şi care întrerup activitatea ca urmare a efectelor SARS-CoV-2, 387,21 milioane lei pentru sume acordate angajatorilor pentru decontarea unei părţi a salariului brut al angajaţilor menţinuţi în muncă, 67,09 milioane lei sume acordate angajatorilor pentru încadrarea în muncă a unor categorii de persoane, precum şi 417,73 milioane lei indemnizaţii acordate pe perioada reducerii temporare a activităţii pentru profesionişti precum şi pentru persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005.

De asemenea, se continuă decontările indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate pentru concedii medicale în scopul diminuării stocului de plăţi restante aferente acestora. La sfârşitul lunii septembrie plăţile au fost de 3,172 miliarde lei.

Cheltuielile cu subvenţiile au fost de 4,97 miliarde lei, o mare parte dintre acestea fiind alocate către transporturi, respectiv subvenţii pentru transportul călătorilor, precum şi pentru sprijinirea producătorilor agricoli.

Alte cheltuieli au fost de 5,21 miliarde lei, reprezentând, în principal, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, conform legislaţiei în vigoare, burse pentru elevi şi studenţi, alte despăgubiri civile, precum şi indemnizaţii acordate părinţilor pentru supravegherea copiilor pe perioada închiderii temporare a unităţilor de învăţământ.

Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 21,1 miliarde lei, cu 26,2% mai mari comparativ cu anul precedent, iar cele pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 33,74 miliarde lei, în creştere cu 13,4% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, când au fost în valoare de 29,76 miliarde lei.

De asemenea, se observă o creştere mai accentuată a proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, acestea reprezentând 53,56% din totalul cheltuielilor pentru investiţii pe primele nouă luni ale anului 2021, cu 5,69 miliarde lei mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

De asemenea, din bugetul Ministerului Afacerilor Interne s-au plătit 187,12 milioane lei pentru achiziţionarea de produse - stocuri de urgenţă medicală, inclusiv scannere termice pentru combaterea răspândirii infecţiei cu coronavirusul SARS-COV-2.

Articole similare

Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Youtube

Românii, pregătiți pentru alegeri? Ce spun despre viitorul președinte și cei 14 candidați (VIDEO)

Papa Francisc / FOTO: https://www.facebook.com/PAPAFRANCESCOMARIOBERGOGLIO/photos

Papa Francisc spune că fondul de pensii al Vaticanului se confruntă cu un ''grav dezechilibru''

Captura Youtube

Bruno Mars şi Rosé interpretează pentru prima dată hitul lor viral ''APT.''

Captura Facebook

Cântăreţul Stromae, considerat o mândrie naţională în Belgia, decorat de regele Philippe

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani



Cele mai noi articole
pixel