Gheboasa lansează a doua manea în sprijinul lui Ciucă și PNL. Versuri: Domnul generalul Ciucă pe timp de război/A mers înainte, n-a făcut pași înapoi
„Cuțitul înfipt în spate” și despărțirea de Talisman
Tavi Colen a spus în mod repetat faptul că Alin Oprea l-a „trădat”, înregistrând numele trupei Talisman pe numele său fără a-l informa: "Alin Oprea nu mi-a luat numele Talisman, pentru că nu era al lui, era al nostru. A făcut o chestie la care nu m-aș fi gândit vreodată în viața mea, că un frate poate să facă așa ceva. Și a înregistrat toate piesele. Da, e adevărat", a subliniat acesta.
"El poate să spună acum că piesele au fost ale lui, pentru că el și-a înregistrat numele Talisman pe numele lui la OSIM, înainte ca eu să aflu. Dar există mărturiile, albumele astea sunt scoase și scrie acolo, pe albume, cine a compus cântecele, cuvintele, textul, orchestrația. El a venit și a spus aici un mare neadevăr. Sunt editate albumele, sunt vândute în milioane de exemplare. Și sunt fericit pentru acest lucru. Un lucru pe care eu l-am creat sau [n.r., la care] și eu am pus umărul ca să-l creez a dat bucurie tuturor oamenilor din România", a mai declarat Tavi.
"Milioane de oameni au cumpărat albumele noastre. Scrie pe ele cine a compus cântecele. Ce spune Alin Oprea în emisiuni sau în interviuri nu e relevant și nu mă interesează și mă lasă rece", a explicat artistul.
De ce nu l-a acționat în judecată pe Alin Oprea
Artistul a explicat de ce nu a ales calea juridică pentru lămurirea situației: "De ce nu l-am dat în judecată? Nu l-am dat în judecată pentru că, repet, am fost atât de trist și atât de căzut, încât mai mult de o jumătate de an nu am vorbit cu nimeni. Eu m-am retras. Vedeam știri la televizor, deși ne înțelesesem să nu apărem în presă, să ne spălăm rufele în presă, ca alte trupe. Vedeam la televizor știri despre mine și mi-am dat seama că nu mai fac parte din Talisman".
"Eu am rămas din Talisman cu ce mi-a lăsat Alin Oprea: două cabluri rupte în sala de repetiție și un afiș călcat în picioare. Este singurul lucru pe care-l am eu de la Talisman. Atât am. Și niște albume pe care le am, care sunt editate. Sunt făcute și vândute. Eu am rămas cu un afiș rupt pe care l-am înrămat. Îl am și acum în sala de repetiție. E un afiș de la Sala Palatului, [n.r., de la un concert] la care am cântat cu Delia în deschidere", a mai spus artistul.
"Și afișul ăla este singurul lucru pe care-l am eu de la Talisman. Pentru că el și-a montat acasă studioul, toate piesele, negativele. Asta e o chestie de om care gândește atât de pervers. Nu ai cum să-l uiți, nu ai cum să-l ierți. El și-a montat piesele acasă, albumele, toate videoclipurile, toate casetele. Eu nu am absolut nimic. Nici nu îmi trebuie. Sunt fericit pentru că ce am eu aici, și în gât, și în suflet, nu poate să-mi ia absolut nimeni", a declarat Tavi Colen.
Poate o femeie să despartă doi frați?
Un alt punct de tensiune a fost implicarea soției lui Alin Oprea în activitatea trupei. Tavi Colen a dezvăluit că aceasta a încercat să preia controlul asupra formației și să devină manager, lucru care a dus la fricțiuni majore. În 2020, Alin Oprea a recunoscut că temperamentul vulcanic al partenerei sale a creat probleme în cadrul trupei. Artistul a fost întrebat dacă poate despărți o femeie doi frați.
"Se pare că în viața reală, da. Uită-te la Beatles", a argumentat acesta.
"Sunt exemple nenumărate. Dar eu n-am nicio legătură cu Larisa. N-am avut niciodată. Eu am cântat cu Alin Oprea. N-am cântat cu nicio Larisa. Eu am făcut o formație cu Alin Oprea, care mergea foarte tare. Și într-o dimineață, Alin Oprea a crezut că este întreprinderea lui și a luat-o acasă. Simplu. Am sintetizat toată povestea, eu m-am supărat și l-am condamnat la uitare. Mi-am făcut drumul meu. Ceea ce nu știe Alin Oprea, dar cred că a observat acum este faptul că ce oferi vieții o să se întoarcă înapoi. Îmi pare foarte rău ce i s-a întâmplat, poate să i se întâmple oricui. Nu îi doresc nimănui să i se întâmple ceea ce i s-a întâmplat lui Alin Oprea. Asta demonstrează, și nu o spun eu, o spune viața. Ce i s-a întâmplat lui Alin Oprea este exact ceea ce a oferit el atunci când mi-a băgat cuțitul în spate. Și-a asumat și și-a luat acest nume, Talisman, pe care îl băgase undeva, pentru că a murit acest nume, Talisman", spune artistul.
"Vă povestesc o întâmplare foarte frumoasă despre Talisman să vedeți ce a înțeles lumea din această formație. Țin minte că atunci când am plecat, aveam un concert la Bârlad și au mers să cânte fără mine. Eu am plecat din formație, nu am fost dat afară de nimeni din formația pe care eu am creat-o (...). Spun asta ca să înțeleagă și Alin Oprea care e realitatea, el cred că este în bula lui, dar este problema lui și nu mă interesează de ani buni. Primarul îi întrebaseră unde este Tavi, eu mai vorbisem cu el despre vânătoare, despre tot felul de lucruri. Când a întrebat unde este Tavi, el a zis că Tavi nu o să mai cânte cu noi. Urmează întrebarea primarului: Și voi ce faceți aici? Asta spune totul despre lumea obișnuită cu muzica noastră", a spus Tavi Colen la ”40 de întrebări cu Denise Rifai".
A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...
Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani.
Regele Frederik și Regina Mary...
A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...
Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani.