Mariah Carey: Pare real faptul că au trecut 30 de minute de când am lansat "All I Want For Christmas Is You"
În Regatul Unit şi Irlanda cititul de plăcere a ajuns la cel mai redus nivel de după 2005. Mai puţin de jumătate (47%) din copii de 9-18 ani citesc cărţi. /.../
Slovacii cheltuiesc în medie anual 1,9% per capita pe cărţi, ziare şi hârtie de scris. Slovacia se menţine de cinci ani în fruntea clasamentului şi de fapt e într-un declin uşor de la maximul de 2,1%.
Cine e la coada listei
În poziţia de neinvidiat a celor mai mici cheltuieli per capita pe literatură se află Cipru, cu numai 0,4%. Grecia, România, Bosnia şi Herţegovina şi Serbia nu prea au nici ele cu ce să se laude, toate cheltuind un jalnic 0,5% în 2021.
Cifrele pentru întreaga Europă sunt cam vechi, întrucât sondajul "Harmonised European Time Use Surveys" nu se realizează decât o dată la 10 ani, iar datele pentru 2020 n-au fost încă publicate, scrie Rador, citând euronews.com. Avem totuşi cifre rezultate din sondaje efectuate în 2008-2015 în 18 ţări europene.
În fruntea listei la capitolul timp petrecut per zi citind se află Estonia. Un estonian oarecare cu vârstă între 20 şi 74 de ani citeşte în medie 13 minute pe zi. Mai depăşesc 10 minute pe zi şi Finlanda, Polonia şi Ungaria.
La coada clasamentului se situează Franţa, cu numai două minute de citit pe zi. La un nivel inferior similar se mai află şi România, Austria şi Italia, cu o medie de cinci minute de citit pe zi.
Tish Cyrus a mărturisit că nu...
Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...
Tish Cyrus a mărturisit că nu...
Zayn Malik a adus un omagiu...