Taxă și pedeapsă | Cîțu nu e de acord cu taxarea luxului: Nu vrem ca românii să fie penalizaţi suplimentar
Autor: radiodcnews Team | Dată: 10 noi 2021, 19:36
PSD a făcut, la negocierile pe programul de guvernare, propuneri pentru a creşte veniturile statului, printre care se numără şi taxarea "luxului", a declarat, miercuri, prim-vicepreşedintele partidului Sorin Grindeanu. Premierul interimar Florin Cîţu vede taxele ca o pedeapsă, și nu ca o măsură indispensabilă pentru satisfacerea interesului general, acesta declarând că nu e de acord ca românii care muncesc, acumulează active să fie penalizaţi suplimentar .

"Prima întâlnire de astăzi a fost concentrată pe ceea ce înseamnă lipsa resurselor bugetare. (...) Sigur că ne dorim să creştem salariul minim de la 1 ianuarie, să mărim pensia minimă de la 800 la 1.000 de lei, să mărim cu 11% punctul de pensie, iar alocaţiile să fie conform legii. Pentru asta am venit cu propuneri care vor fi discutate în perioada următoare pentru a creşte veniturile statului. Prima dintre ele ar fi cea legată de taxarea luxului, dacă putem să îl numim aşa. Toate ţările civilizate au o asemenea taxare a luxului. Vrei iaht, plăteşti în plus. Vrei maşini de sute de mii de euro, plăteşti în plus” a afirmat Grindeanu la Palatul Parlamentului.

Viziunea lui Cîțu despre taxe: o pedeapsă

Florin Cîțu spune că nu este de acord cu impozitarea suplimentară a românilor care au acumulat active și că nu va abdica nici de la principiul anunţat de a nu creşte taxele şi nu se va opune creşterilor pensiilor şi salariilor dacă se încadrează în deficitul bugetar pe anul viitor.

"În România orice venit este deja impozitat, este vorba dacă vrem să penalizăm pe cineva că a avut în viaţă, că a muncit şi a acumulat active, dacă vrem să penalizăm suplimentar. Mie nu mi se pare normal acest lucru.”

El a spus că nu este de acord cu creşterea taxelor şi cu schimbarea principiului de alocare de resurse către investiţii.


"Eu am spus de la început că nu vom creşte taxele, de la acest principiu nu vom abdica”. 

Potrivit lui Cîţu, liberalii nu se opun creşterii pensiilor, fiind deja programată o majorare de 5% pentru anul viitor.

Citește și: Ambasadorul Ungariei la Chișinău, convocat la MAE moldovean după ce a lovit un polițist

Articole similare

O constelaţie de sateliţi pentru monitorizarea uraganelor

După o a doua lansare reuşită, o constelaţie de mici...


Top citite
Al Pacino

Șocat de sarcina iubitei sale de 29 de ani, Al Pacino i-ar fi cerut acesteia să facă un test ADN

Sfârşitul poveştii de iubire dintre germani şi carnea de porc creează probleme industriei cârnaţilor/Photo by Edwin Jaulani

Sfârşitul poveştii de iubire dintre germani şi carnea de porc creează probleme industriei cârnaţilor

Foto: Instagram Andreea Antonescu

Câți bani a pierdut Andreea Antonescu la cazino: Mi-am promis că nu mai fac

Tradiții și obiceiuri în ziua de Rusalii / Photo by Oleksandr Pidvalnyi

Tradiții și obiceiuri în ziua de Rusalii

MAE: Atenţionare de călătorie privind greva generală din Franţa de marţi, 6 iunie / Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

MAE: Atenţionare de călătorie privind greva generală din Franţa de marţi, 6 iunie

Fructul pasiunii - Foto: Freepick

Fructul pasiunii, ajutor pentru imunitate și anxietate. 7 beneficii pe care le are pentru sănătate


DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Tradiții și obiceiuri în ziua de Rusalii

Sărbătoarea Pogorârea Duhului Sfânt este însoțită de o...