Nedreptatea lui Chiles la JO. Federația de Gimnastică a SUA vrea să meargă mai departe de TAS
Specialiştii Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) recomandă suporterilor români care călătoresc în Qatar pentru Campionatul Mondial de Fotbal şi îşi fac griji cu privire la confidenţialitatea datelor să ia în considerare utilizarea a două telefoane mobile, unul gol pe care ar putea fi instalate şi utilizate cele două aplicaţii (Hayya şi Ehteraz) solicitate în această ţară şi care ridică utilizatorilor probleme de siguranţă, precum şi un telefon mobil personal.
"Atât Hayya, cât şi Ehteraz sunt disponibile în magazinele oficiale de aplicaţii, inclusiv în Europa. S-a zvonit intens că cei care călătoresc în această perioadă în Qatar ar putea fi obligaţi de autorităţi să descarce pe dispozitivele mobile şi să folosească cele două aplicaţii. În realitate, începând cu data de 1 noiembrie 2022 preînregistrarea obligatorie în aplicaţia Ehteraz fost revocată. În cazul aplicaţiei Hayya (...) aceasta nu este necesar a fi instalată pe dispozitiv. Suporterii care au nevoie de cardul Hayya pentru a avea acces pe stadioane pot obţine unul şi fără să utilizeze aplicaţia problematică, prin intermediul portalului web", se arată într-o postare pe site-ul DNSC privind recomandările de securitate a datelor pentru suporterii care călătoresc în Qatar pentru Campionatul Mondial, scrie Agerpres.
De asemenea, DNSC transmite celor care călătoresc cu dispozitive folosite exclusiv în interes privat, fără acces la sistemele de lucru, că depinde exclusiv de ei dacă se simt confortabili cu anumite riscuri de securitate şi confidenţialitate a datelor.
"Recomandăm să verificaţi întotdeauna setările din aplicaţie şi permisiunile oferite acesteia de dispozitiv, dacă aveţi îndoieli cu privire la faptul că aplicaţia are acces multe prea extins la datele dvs. Înainte de călătorie, este dificil să ştiţi dacă ajungeţi într-o situaţie în care vi se cere să descărcaţi vreuna dintre aplicaţii pentru a avea acces în zona dorită. De exemplu, dacă călătoriţi în Qatar şi vă faceţi griji cu privire la confidenţialitate, aţi putea lua în considerare două telefoane mobile: un telefon de împrumut, gol, pe care Ehteraz (şi Hayyat) ar putea fi instalate şi utilizate, şi telefonul mobil personal. Nu uitaţi să efectuaţi o copie de siguranţă a datelor (back-up) de pe dispozitive, înainte de plecare, în cazul în care devine absolut necesar mai târziu să restauraţi anumite date", recomandă specialiştii DNSC.
Recent, presa europeană a publicat informaţii citate dintr-o avertizare emisă de Comisarul federal pentru protecţia datelor şi libertatea de informare din Germania, referitoare la pericolul de confidenţialitate şi de securitate a datelor călătorilor care urmează să viziteze Qatarul pe perioada Campionatului Mondial. Avertizarea a fost dublată de Autoritatea pentru Protecţia Datelor din Norvegia, care şi-a exprimat oficial îngrijorarea în legătură cu aplicaţiile pe care un turist este invitat să le instaleze înainte de a intra în Qatar, care ar putea fi folosite pentru a monitoriza vizitatorii, se arată în postarea DNSC.
Aceste avertizări au apărut după ce suporterii care vor să participe la Campionatul Mondial din Qatar au fost rugaţi să descarce cele două aplicaţii: Hayya şi Ehteraz.
"Hayya este aplicaţia oficială a Cupei Mondiale şi asigură accesul la meciurile de fotbal, care se face exclusiv prin intermediul cardului Hayya. Acesta poate fi obţinut prin intermediul portalului Hayya sau al aplicaţiei. Odată obţinut, cardul Hayya oferă fanilor un permis de intrare în Qatar, intrare în incinta stadioanelor, a evenimentelor din zonele dedicate fanilor şi facilităţi, cum ar fi transport gratuit şi un card SIM gratuit Qatar Ooredoo. Fanii nu pot intra pe niciunul dintre stadioane fără un card Hayya", explică DNSC.
Dacă fotbalul se întoarce...
Anglia s-a calificat sâmbătă în...
John Cena a anunțat că WrestleMania 41 va fi ultima sa...
La vârsta de 41 de ani, Pepe a...
Încoronarea regelui Charles al...
Billie Eilish a fost aleasă...
Laureatul Premiului Nobel a...
Andreea Bănică nu a mai...