Țeapa nutriționiștilor care tot apar și dau sfaturi despre cum și ce să mâncăm. Avertismentul academicianului Tîrgoviște
Autor: Ioana Dinu
Data actualizării:
Data publicării:
Nu este cartier în care să nu vedem că se află un cabinet de nutriție.

După un curs plătit, orice, fără prea mult efort, chiar dacă are, de exemplu, doar șapte clase, poate să-și câștige titulatura de "nutriționist". Primesc o diplomă, iar mulți români, din păcate, își lasă sănătatea în mâinile lor.

Academicianul Constantin Ionescu-Tîrgovişte, invitatul DC News în cadrul emisiunii "Academia de Sănătate" realizată de către prof. dr. Irinel Popescu, președinte al Academiei de Științe Medicale, a tras un semnal de alarmă vizavi de acest subiect.

"Libertatea prost înțeleasă a făcut să apară unele anomalii. Mi-a spus una dintre colegele mele că, din curiozitate, s-a înscris la un curs de nutriție care se ține cu acordul Ministerului Muncii. Sunt cursuri la care se poate înscrie oricine chiar și dacă are șapte clase sau mai puțin. Este suficient să îi placă nutriția. Acolo se spune așa: 'oricine are interes pentru nutriție se poate înscrie'. Plătește cursul și capătă o diplomă cu titlul de nutriționist pe care o poate pune la cabinet.

Vă dați seama ce fel de instrucție poate să facă un asemenea om? Nutriția este un domeniu foarte complicat. Noi suntem specialitatea 'Diabet, nutriție și boli metabolice' și nu putem nici noi să cuprindem toată nutriția. În schimb, se aruncă pe piață titulaturi care sunt atât de periculoase încât oamenii nu își dau seama. Oamenii se duc cu gânduri bune, dar ce se propagă acolo... ar trebui să fie și instituțiile statului mai atente la propunerile acestea. (...) Există un curs de nutriție, masterat, la Școala de Asistente Medicale. Acolo știu ce să predea fiecărei categorii de pacienți. Nutriția este un lucru fundamental", a zis profesorul.

VEZI ȘI: Cea mai bună apă și sănătoasă din România de la robinet. Orașul în care o găsești, o spune medicul Mihail Pautov

Așadar, luați-vă informația doar de la medicii care au studiat nutriția, nu de la oricine care a făcut un curs de nutriție la parterul vreunui bloc.

VEZI ȘI: ALERTĂ alimentară: Produs retras din Lidl pentru că avea Salmonella

Articole similare

Nicki Minaj anunță un nou album și un nou turneu

Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...


Top citite
Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Imagine de Orna de la Pixabay

Inteligența artificială i-a spus unui student să moară! Ce s-a întâmplat cu adevărat

Captura Youtube

Dezvăluiri emoționante despre Whitney Houston: Generozitatea incredibilă și lupta cu faima

Sursa: Diddy, Facebook

Sean 'Diddy' Combs propune arest la domiciliu în apartamentul său din New York

Captura Youtube

Jason Momoa a vorbit despre dragostea sa pentru Barbra Streisand: Crăciunul nu începe fără ea

Captura Facebook

Linkin Park lansează al patrulea LP de top „From Zero to Number 1!"



Cele mai noi articole

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...

pixel