Theo Rose s-a despărțit de iubitul ei: ”Altcineva a apărut în viața mea”. Cine este noul partener al artistei
Autor: Andreea Cercel
Data publicării:
Theo Rose și Alex Leonte, nepotul lui Nea Marin, și-au spus adio, după ani de relație.

Theo Rose a uimit pe toată lumea prin anunțul cel mai recent făcut pe rețelele de socializare. Artista s-a despărțit de Alex Leonte, cel cu care era într-o relație de foarte mulți ani de zile. Asta nu e tot, însă. Celebra solistă a anunțat public faptul că deja este implicată într-o nouă poveste de dragoste cu nimeni altul decât regizorul serialului ”Clanul”, ce va începe curând pe Pro TV. 

”A apărut un articol în care reiese că reiese că relația mea cu Alex s-a încheiat, respectiv că altcineva a apărut în viața mea, lucruri adevărate, doar că lucrurile astea erau știute de către mine, Alex, familia și oamenii foarte apropiați de mine. Doar că noi am vrut să se întâmple cu discreție lucrurile astea, eu, mai degrabă, am vrut să se întâmple cu discreție, și să anunț eu la un moment dat că s-a întâmplat asta, ne-am despărțit, a urmat. Cineva nu și-a dorit ca mine discreție și a dat acest pont la presă, știind ce urmează.”, a spus Theo Rose pe Instagram. 

„Nimeni nu a înșelat pe nimeni”

Mai mult, artista spune că despărțirea nu s-a întâmplat peste noapte, iar lucrurile dintre cei doi nu mai funcționau de mult timp. Aceasta și-a înștiințat deja și fostul partener cu privire la noua poveste de dragoste și, spune ea, nu a greșit cu absolut nimic în această situație.

„Nimeni nu a înșelat pe nimeni. Alex știa de existența lui Anghel. Ne-am despărțit pentru că lucrurile nu mai mergeau între noi, după care Alex a aflat de Anghel, l-am pus în temă cu tot ce trebuie, am fost cât se poate de sinceră cu el, el poate confirma. Nu am vrut acum să spun în presă, a venit chestia asta ca un topor. Eu vă spun că n-am păcat în situația asta. Nimeni nu are cu ce să mă atace, deși s-a vrut. Abia aștept să vă spun toată povestea, o să vă placă finalul, chiar dacă pare nedrept, ele s-au întâmplat de ceva timp și am avut timp să ne obișnuim cu situația. Eu simt că sunt exact acolo unde am vrut, sper să fie și el bine.”, a continuat artista.

Anghel Damian, prima reacție cu privire la despărțirea de Theo Rose

La scurt timp după ce artista a confirmat relația, Anghel Damian a venit și el cu prima reacție, susținându-și partenera.

„Nu a înșelat nimeni pe nimeni, e o relație asumată. În rest, alte comentarii nu am de făcut. Felicitări pentru că ați primit pontul. Când vom avea alte precizări referitor la această legătură, o vom face în termenii noștri. Până atunci nu avem comentarii suplimentare de făcut.”, ne-a declarat Anghel Damian, potrivit cancan.

Articole similare

Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Youtube

Românii, pregătiți pentru alegeri? Ce spun despre viitorul președinte și cei 14 candidați (VIDEO)

Papa Francisc / FOTO: https://www.facebook.com/PAPAFRANCESCOMARIOBERGOGLIO/photos

Papa Francisc spune că fondul de pensii al Vaticanului se confruntă cu un ''grav dezechilibru''

Captura Youtube

Bruno Mars şi Rosé interpretează pentru prima dată hitul lor viral ''APT.''

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari



Cele mai noi articole
pixel