Tracul de scenă al lui Elvis și impactul său asupra istoriei dansului
Autor: Echipa RadioDCNews
Data publicării:
După aprecierea interpretărilor lui Rami Malek în rolul lui Freddie Mercury în filmul "Bohemian Rhapsody" și a lui Taron Egerton în rolul lui Elton John în "Rocketman", acum este momentul să-l vedem pe Austin Butler strălucind în rolul lui Elvis Presley în biografia "Elvis".

Această producție cinematografică explorează viața Regelui Rock'n'Roll, începând de la copilărie și până la momentul în care a cucerit inimile oamenilor din întreaga lume cu muzica sa și mișcările sale de scenă. Un accent deosebit este pus pe relația lui Elvis cu colonelul Tom Parker, cel care l-a descoperit și i-a devenit manager.

Pe lângă vocea sa minunată, Elvis Presley a devenit faimos și pentru mișcările sale de scenă absolut captivante, care au fermecat fanii săi loiali. La vremea respectivă, mulți considerau că dansul său provocator, centrat pe șolduri, era prea îndrăzneț pentru a fi urmărit în public. Cu toate acestea, în spatele mișcărilor sale incitante se ascunde un secret bine păstrat până acum!

Începuturi timide

Talentul muzical al lui Elvis s-a făcut simțit încă din copilăria acestuia petrecută în Mississippi, în cadrul unei familii religioase. A crescut cu muzica gospel, adică cea religioasă, și a început să urce pe scenă în liceu, când a câștigat un concurs de talente artistice.

La scurt timp după absolvirea liceului, Elvis Presley a primit o propunere de a susține un mini-concert plătit, primul din viața sa. Emoțiile l-au copleșit atât de tare încât picioarele îi tremurau în timp ce cânta la chitară. Publicul a fost șocat, dar într-un mod pozitiv, reacționând entuziast și chiar isteric la prestația adolescentului. Chitaristul Scotty Moore, care l-a însoțit pe scenă în acea seară, a confirmat succesul nebun al lui Elvis.

Potrivit Far Out, Presley a continuat să adauge mișcări exagerate pe scenă, tocmai pentru a-și ascunde emoțiile. Unele dintre aceste mișcări ar putea fi influențate de experiențele religioase din copilărie ale lui Elvis. Bisericile baptiste din zona sa încorporau dansul și muzica în serviciile lor. Acest lucru poate explica critici ulterioare aduse Regelui Rock & Roll, care nu recunoștea în totalitate influența afro-americană în muzica sa.

Cu toate criticile pe care le-a primit de-a lungul timpului, Elvis Presley a fost întotdeauna acoperit de aclamațiile extatice ale publicului său. El a început să cânte în fața camerelor de filmat și la televiziune doi ani mai târziu, după prima sa prestație pe scenă.

Vulgaritate neintenționată

„Nu încerc să fiu vulgar… dar nu pot sta locului atunci când cânt”, încerca el să explice dansul care cucerea adolescentele, în 1956, când a oferit un interviu pentru TV Guide despre faptul că i se spunea „Elvis the Pelvis” (n.r. Elvis Pelvis). „Pelvisul meu n-are nicio legătură cu ceea ce fac eu”, a conchis acesta.

Câțiva producători de televiziune au ezitat mult în a-l difuza pe Elvis cu mișcările sale provocatoare. Cu toate acestea, Regele Rock & Roll a apărut în emisiunea "The Tonight Show", gazduită de Steve Allen, și în "The Ed Sullivan Show". În această din urmă emisiune, Elvis a fost filmat doar de la talie în sus, pentru a nu șoca populația cu dansul său lasciv, conform informațiilor furnizate de Outsider.

În concluzie, un tic sau o mascare a unor emoții copleșitoare a schimbat istoria dansului și mentalitatea telespectatorilor, deschizând calea într-un mediu televizat extrem de conservator la acea vreme. Artiștii din zilele noastre dansează intenționat lasciv atunci când sunt priviți, însă acum 60 de ani, Elvis a reușit acest lucru nevoit.

Articole similare

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...


Top citite
Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Imagine de Orna de la Pixabay

Inteligența artificială i-a spus unui student să moară! Ce s-a întâmplat cu adevărat

Captura Youtube

Dezvăluiri emoționante despre Whitney Houston: Generozitatea incredibilă și lupta cu faima

Sursa: Diddy, Facebook

Sean 'Diddy' Combs propune arest la domiciliu în apartamentul său din New York

Captura Facebook

Linkin Park lansează al patrulea LP de top „From Zero to Number 1!"

Taxa de 9 dolari pentru a reduce aglomeraţia din Manhattan, aprobată de autorităţile americane

Taxa de 9 dolari pentru a reduce aglomeraţia din Manhattan, aprobată de autorităţile americane



Cele mai noi articole

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...

pixel