Tragedia din Bulgaria. Explozia unei anvelope, printre posibilele cauze ale accidentului soldat cu minim 45 de morţi
Autor: Ciprian Dumitrache
Data publicării:
Cel puţin 45 de persoane (46, potrivit agenţiei de presă bulgare BTA - n.r.) au decedat marţi dimineața, în Bulgaria, într-un accident de autocar care a luat foc.

Ministrul de interne interimar Boiko Raşkov a declarat că trei autocare se deplasau împreună şi că cel care a suferit accidentul era ultimul din convoi. Este posibil ca pasagerii să se fi mutat dintr-un autocar în altul, a afirmat el, care a adăugat că este posibil ca frecarea dintre autocar şi bariera de protecţie să fi provocat incendiul, relatează BTA.

Două versiuni

Criminaliștii trebuie să stabilească dacă la mijloc este o eroare umană a șoferului macedonean sau dacă este vorba de o defecțiune tehnică.

О buсată dintr-o anveloрă de mari dimensiuni foѕt găѕіtă сu сâțіva metrі înaіnte de locul în care a ars autocarul, scrie publicația 24chasa.bg. Nu este sigur dacă bucata respectivă provine de la autocar. Martorii spun că au văzut autocarul arzând în mers, înainte să se oprească între parapeții desparțitori ai celor două sensuri de pe autostradă. Nu este clar dacă incendiul a pornit din interior sau a fost cauzat de anvelopa care a explodat.

Autocarul era înmatriculat în Macedonia de Nord, iar pasagerii erau "toţi albanezi", doar cei doi şoferi fiind din Macedonia.

Drama a survenit în jurul orelor locale 02:00 (00:00 GMT), pe autostrada Struma din apropierea localităţii Bosnek, la 40 km sud de Sofia, a precizat comisarul Nikolai Nikolov, responsabil al Serviciului de luptă împotriva dezastrelor, la televiziunea publică BNT.

 

Autostrada era proaspăt renovată



"Şapte pasageri au fost salvaţi" şi evacuaţi spre un spital din capitală: două femei şi cinci bărbaţi, a adăugat el.

"Şoferul a murit imediat, prin urmare nu era nimeni care să deschidă uşile" autocarului şi să le permită pasagerilor să se salveze din incendiu, a explicat şeful poliţiei.

Autocarul a izbit bariera de protecţie, dintr-un motiv încă nestabilit. Drumul a fost recent renovat cu fonduri UE.

Cincizeci şi doi de pasageri, dintre care doisprezece minori, se aflau la bordul autocarului, care venea dinspre Istanbul şi se îndrepta spre Skopje.

Citește și: Talibanii impun reguli noi: Femeile nu mai pot apărea în seriale TV

Articole similare

Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

Captura Facebook

Află când se difuzează "Singur Acasă"



Cele mai noi articole

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

În noile sale memorii, Cher: The Memoir, Part One,...

pixel