Traian Băsescu: Mi-am cumpărat un apartament foarte frumos, așa că nu stau la mila statului român - Video
Autor: radiodcnews Team
Data publicării:
Traian Băsescu a vorbit despre momentul în care va părăsi vila de protocol.

Traian Băsescu a spus când se va muta din vila de protocol. Fostul președinte a afirmat că nu are niciun regret după locuinţa statului şi că și-a cumpărat un apartament frumos.

"Azi (joi n.r.) i-am chemat să facă inventarul, pentru că acolo este un inventar de predat. O să mă mut atât de repede cât pot. Cealaltă locuință este gata să primească mobilier. RAPPS a fost cea mai decentă instituție, a lucrat cu legea, n-a lucrat cu somații, n-a lucrat cu notificări, deci a fost cea mai decentă instituție dintre toate instituțiile statului.

Un stat care-și batjocorește foștii președinți n-are cum să fie tratat de către foștii președinți altfel decât îi tratează el. Așa că ce-mi dă statul am să-i dau și eu, n-am obligația să-i dau altceva", a afirmat Traian Băsescu într-un interviu pentru Realitatea Plus.

Traian Băsescu: Mi-am cumpărat un apartament foarte frumos, așa că nu stau la mila statului român 

Fostul președinte a fost întrebat de jurnalista Ionela Arcanu și despre cum crede că va fi  acomodarea de la vilă la un apartament cu 3 camere.

"Mi-e foarte bine. Credeți-mă că nu am niciun regret personal după locuința de protocol, mi-am cumpărat un apartament foarte frumos, așa că nu stau la mila statului român. (...) Maria e oricum mulțumită, atât timp cât suntem împreună.", a spus acesta.

VEZI ȘI: Băsescu, obligat să EVACUEZE vila în care se mutase în 2015. Cine a LOCUIT acolo timp de 25 de ani

Youtube video image

Traian Băsescu: Cât de proști și incompetenți să fim? 

În cadrul aceluiași interviu, fostul președinte Traian Băsescu a criticat guvernul pentru modul ineficient în care gestionează criza economică.

"Mă întreb, totuși, cât de proști putem fi, să avem 16 miliarde de euro necheltuiți din exercițiul bugetar 2014-2020 și pe care-i pierdem anul viitor, dacă nu-i cheltuim și, în același timp, să împrumutăm bani ca să dăm pensii. Deci cât de incompetenți și de proști putem fi?!" a afirmat Băsescu.

"Oricine în momentul de față are nevoie de mai mulți bani, în mod deosebit cei cu venituri mici. Categoric ceva trebuia făcut, însă ar fi trebuit găsite alte surse. Dacă ar fi utilizat cele 16 miliarde pe care le au la dispoziție din 2014, cât țipa Ponta cp sunt prea puțini bani 42 de miliarde de euro. iată că am intrat în ultimul an de utilizare fără să fi putut cheltui 16 miliarde de euro, Câte locuri de muncă și câte contribuții sociale se putea aduce la bugetul de stat dacă acești bani erau folosiți? Cred că este pur și simplu vorba de incompetență, iar pentru se acoperi fac împrumuturi pe  care să le lase moștenire nepoților", a mai spus Traian Băsescu.

Traian Băsescu, amendat pentru accidentul din Capitală

Traian Băsescu a fost sancționat de agenții Brigăzii Rutiere după tamponarea ușoară pe care a provocat-o pe 22 mai pe o stradă din sectorul 2 al Capitalei. El a fost sancționat cu trei puncte de penalizare și are de plătit o amendă de 580 de lei.

Reamintim că Traian Băsescu a acroșat cu oglinda mașinii sale o altă oglindă a unei mașini parcate. Atunci, fostul președinte a mers să raporteze accidentul la Brigada Rutieră, pentru a soluționa aceste aspecte, potrivit legii. De asemenea, Traian Băsescu a fost testat cu aparatul etilotest și rezultatul a fost 0. 

Articole similare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la europarlamentare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la...


Top citite
Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Captura Youtube

Dezvăluiri emoționante despre Whitney Houston: Generozitatea incredibilă și lupta cu faima

Sursa: Diddy, Facebook

Sean 'Diddy' Combs propune arest la domiciliu în apartamentul său din New York

Captura Facebook

Linkin Park lansează al patrulea LP de top „From Zero to Number 1!"

Taxa de 9 dolari pentru a reduce aglomeraţia din Manhattan, aprobată de autorităţile americane

Taxa de 9 dolari pentru a reduce aglomeraţia din Manhattan, aprobată de autorităţile americane

Imagine de Orna de la Pixabay

Inteligența artificială i-a spus unui student să moară! Ce s-a întâmplat cu adevărat



Cele mai noi articole
pixel