Traiul decent al studenților, nedecontat de autoritățile statului
Autor: radiodcnews Team
Data publicării:
ANOSR atrage atenția publică asupra creșterii semnificative a costurilor de trai ale studenților.

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) atrage atenția publică, la începutul anului universitar, asupra creșterii semnificative a costurilor de trai ale studenților pe parcursul ultimelor luni și, totodată, asupra lipsei oricărei măsuri din partea autorităților statului pentru a contracara aceste probleme.

Conform Legii Educației Naționale nr. 1/2011, valoarea minimă a bursei studențești ar trebui să acopere cel puțin cheltuielile de masă și cazare. Conform hotărârii CNFIS, această valoare este, în acest moment, 700 RON/lună, însă există universități în țară care nu respectă nici măcar acest cuantum minim al bursei. Or, este evident pentru oricine trăiește în România faptul că o persoană nu se poate întreține, fie chiar și doar din perspectiva cazării și mesei, din 700 RON/lună.

Din perspectiva cazării, semnalăm faptul că multe universități au crescut, la începutului acestui an universitar, tarifele pentru regia de cămin, aceasta situându-se, în medie, între 150 și 450 RON/lună, existând majorări chiar și de peste 50% față de anul trecut.

Din perspectiva mesei, semnalăm, de asemenea, faptul că răspunsul la inflația accentuată din zona produselor alimentare a fost creșterea prețurilor practicate la cantinele universității. Din 550 RON/lună, cât ar rămâne după achitarea unei regii de cămin dintre cele reduse, studentul român mai are la dispoziție 18 lei pentru a-și achiziționa 3 mese pe zi. Este inacceptabil ca statul să presupună faptul că un student se poate hrăni din 18 lei pe zi.

Este crucial să analizăm modul în care autoritățile înțeleg să se îngrijească de problema costului de trai al studenților. Din 2017 și până în 2022, statul nu a crescut cu 1 leu alocația pentru bursele studențești. Practic, valoarea burselor studenților este aceeași acum ca în urmă cu ultimii 5 ani, aspect evident separat de orice realitate socială și economică. De asemenea, pentru problema creșterii prețurilor, nu a existat interes nici pentru a compensa inflația prin alte forme de sprijin, precum subvenția cămine-cantine sau facilități acordate studenților. 

De altfel, observăm ipocrizia și lipsa de logică a măsurilor adoptate de stat, care, pe de o parte, acordă compensări ale prețului la carburant pentru orice persoană fizică sau juridică, indiferent de venituri, dar taie facilitățile la transport feroviar (un transport în comun, eco-friendly) ale studenților (o categorie socială care, prin ipoteză, are venituri reduse sau inexistente).

În final, nu putem să nu tragem un semnal de alarmă prin situația din ce în ce mai grea în care se află studenții din România, la începutului anului universitar 2022-2023. Un trai decent pentru studenți nu înseamnă un moft, ci garanția că acei studenți vor putea să-și continue și să-și finalizeze studiile, astfel încât sistemul de învățământ să-și atingă scopul.

Despre ANOSR

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) este prima federație națională studențească, non-guvernamentală și non-partizană care, de peste 23 de ani, are ca scop principal reprezentarea intereselor comune ale studenților din România, apărarea și promovarea drepturilor și obligațiilor acestora, cât și stimularea participării lor la actul educațional și la viața socială, economică și culturală.

ANOSR reunește studenți din 19 centre universitare din întreaga țară, din 30 de universități, atingând un număr de 117 organizații membre, care luptă împreună pentru menținerea în funcțiune a mecanismului mișcării studențești.

La nivel național, ANOSR este parte a Alianței pentru o Românie Curată și membră în Consiliul Tineretului din România. De asemenea, federația este reprezentantul legitim al studenților din România la nivel european, prin statutul de membru cu drepturi depline al Organizației Europene a Studenților (ESU - European Students' Union), singura structură europeană care reprezintă studenții.

Articole similare

Nicki Minaj anunță un nou album și un nou turneu

Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...


Top citite
Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Imagine de Orna de la Pixabay

Inteligența artificială i-a spus unui student să moară! Ce s-a întâmplat cu adevărat

Captura Youtube

Dezvăluiri emoționante despre Whitney Houston: Generozitatea incredibilă și lupta cu faima

Sursa: Diddy, Facebook

Sean 'Diddy' Combs propune arest la domiciliu în apartamentul său din New York

Captura Youtube

Jason Momoa a vorbit despre dragostea sa pentru Barbra Streisand: Crăciunul nu începe fără ea

Captura Facebook

Linkin Park lansează al patrulea LP de top „From Zero to Number 1!"



Cele mai noi articole

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...

pixel