Săptămâna Modei masculine de la Paris va fi deschisă de casa Louis Vuitton cu o defilare la Muzeul Luvru
Nidia Moculescu este fiica Marianei și a lui Horia Moculescu. Între cei doi este o diferență de vârstă de 31 de ani, iar căsnicia lor a ajuns la final, după 11 ani, în urma serioaselor neînțelegeri care apăruseră. Nidia, fiica lor, a rămas cu traume din cauza abuzurilor la care a fost supusă și la care a asistat, motiv pentru care, a apelat la ajutorul unui psiholog.
În timpul primelor șapte ani din viața sa, cât a locuit alături de ambii părinți, Nidia Moculescu a trăit o perioadă extrem de dificilă, pe care a descris-o drept una "morbidă".
„Vedeam colegii mei fericiți, vedeam părinții luându-i de la școală, erau fericiți. Mergeam, fiind copil, la petrecere în pijama și părinții lor erau așa de fericiți și se iubeau, iar eu mi-aș fi dorit foarte mult lucrul ăsta, dar nu era niciodată așa.Ajungeam acasă, era dezastru”.
Datorită atmosferei tensionate de acasă, Nidia simțea teamă să intre în apartamentul în care locuia. În plus față de frecventele certuri care deveniseră obișnuite, mama Nidiei o agresează fizic într-o măsură atât de mare, încât acele momente sunt încă vii în memoria sa.
„Mâncam multe bătăi, foarte multe, extrem de multe, mult prea multe. Era o stare continuă de nervi, știai că o să se întâmple ceva rău, oarecum, pândeai răul. Pentru că știam că, în fiecare zi, se iscă câte un scandal, când urcam scările, începea o tahicardie”, a declarat Nidia Moculescu într-un interviu pentru KanalD2.
O nouă rundă în lupta prinţului...
O nouă rundă în lupta prinţului...
Nicki Minaj le-a lăudat pe...