Trei tineri, printre care şi o minoră, prinşi în timp ce vindeau droguri
Autor: radiodcnews Team
Data publicării:
Trei tineri, printre care şi o minoră, au fost prinşi în timp ce vindeau droguri pe o stradă din municipiul reşedinţă.

Trei tineri din municipiul Bistriţa, printre care se numără şi o minoră de 17 ani, au fost prinşi în flagrant de către poliţişti în timp ce vindeau droguri pe stradă, asupra lor fiind găsite opt plicuri ce conţineau o substanţă cristalină, incoloră, potrivit buletinului de presă remis miercuri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, scrie Agerpres. 

"Ieri, 4 ianuarie, în urma acţiunilor specifice desfăşurate, luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale au depistat, în flagrant delict, trei tineri care ar fi oferit spre vânzare substanţe psihoactive. Asupra lor au fost descoperite 8 plicuri cu substanţe cristaline, incolore care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În fapt, cei trei se aflau într-un autoturism parcat pe o stradă din Bistriţa şi ar fi oferit spre vânzare un plic ce conţinea o substanţă, posibil cu efect psihoactiv, unei tinere din Livezile. Aceştia au fost legitimaţi, iar poliţiştii au stabilit că este vorba despre doi tineri de 18 şi 32 de ani şi o minoră de 17 ani, toţi din Bistriţa", se menţionează în comunicat.

Ce au găsit polițiștii



La controlul corporal, asupra bărbatului de 32 de ani, aflat la volan, a fost găsit un plic cu o substanţă cristalină, incoloră, în timp ce adolescentul de 18 ani avea asupra sa şapte plicuri cu substanţe similare, în greutate de un gram fiecare.

Plicurile cu substanţe psihoactive au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor şi efectuării analizelor de laborator.

Poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală, care a fost înaintat structurii competente, în vederea continuării cercetărilor. 

Articole similare

Prințul Harry așteptat la Londra, apoi în Nigeria cu Meghan

Prințul Harry se va întoarce în Marea Britanie pentru a...

Paris Hilton declară că noul ei album are de toate

Paris Hilton susține că cel de-al doilea album de studio...


Top citite
Captura Instagram

Selly s-a împăcat cu Adrian Elicopter de luptă. Videoclipul cu cei doi are aproape 1 milion de vizualizări (VIDEO)

Captura Youtube

Tania Popa a vorbit despre colaborarea cu Selly la filmul Buzz House: Mi-a zis să-i arăt cum o să fac, să vadă dacă o sa fac bine/În capul meu a fost: 'Tuți...

Shakira / FOTO: Facebook

Shakira dezvăluie că problemele financiare ale familiei i-au dat o dorință neobosită de a reuși

Printul Harry

Prințul Harry așteptat la Londra, apoi în Nigeria cu Meghan

Paris Hilton declară că noul ei album are de toate / Facebook

Paris Hilton declară că noul ei album are de toate

Captura Youtube

Preotul robot cu inteligență artificială „Părintele Justin” este excomunicat din biserică după doar o zi


DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Prințul Harry așteptat la Londra, apoi în Nigeria cu Meghan

Prințul Harry se va întoarce în Marea Britanie pentru a...

Paris Hilton declară că noul ei album are de toate

Paris Hilton susține că cel de-al doilea album de studio...

pixel