Ninsorile abundente provoacă perturbări ale traficului în Germania şi Franţa. Turnul Eiffel, închis temporar
"Alone", un cântec melancolic cu o durată de aproape şapte minute, este primul single extras de pe "Songs of a Lost World", cel de-al 14-lea album de studio al trupei The Cure. Precedentul album al grupului britanic, "4:13 Dream", a fost lansat în 2008.
The Cure a interpretat câteva cântece de pe viitorul său album în timpul turneului "Shows Of A Lost World", deschizând acele concerte cu piesa "Alone".
"Este cântecul care a deblocat albumul: imediat ce am avut înregistrată acea piesă, am ştiut că acela era cântecul de deschidere şi am simţit că întregul album se întrezărea", a declarat Robert Smith, solistul trupei The Cure.
Robert Smith a dezvăluit că, după finalizarea înregistrărilor, şi-a amintit poemul "Dregs" scris de Ernest Dowson şi a spus că "acela a fost momentul în care am ştiut că single-ul - şi albumul - urmau să devină realitate".
Revista muzicală britanică NME a descris acest cântec ca fiind "epic şi emoţional", în timp ce cotidianul The Guardian afirmă că este "maiestuos învăluit în tristeţe şi disperare", acordându-i patru stele din cinci.
Trupa The Cure, care a debutat la sfârşitul anilor 1970 şi care este renumită pentru stilul său post-punk şi piesele sale marcate de o melancolie întunecată, a promovat de multă vreme noul său album, dezvăluind încă din 2022 că titlul acestuia va fi "Songs of a Lost World".
Încoronarea regelui Charles al...
Billie Eilish a fost aleasă...
Laureatul Premiului Nobel a...
Bruno Mars şi vedeta de K-pop...
Andreea Bănică nu a mai...
Încoronarea regelui Charles al...
Billie Eilish a fost aleasă...
Laureatul Premiului Nobel a...
Andreea Bănică nu a mai...