Tensiuni în creștere între Ucraina și Belarus. Acuzațiile lui Aleksandr Lukaşenko
Autor: radiodcnews Team
Data publicării:
Aleksandr Lukaşenko lansează acuzații grave la adresa Ucrainei.

Aleksandr Lukaşenko acuză Ucraina că a lansat drone către Rusia prin spaţiul aerian belarus, transmite Agerpres. Acesta a susținut că apărarea antiaeriană din Belarus au distrus vineri mai multe ţinte în spaţiul aerian al acestei ţări şi care au fost lansate din Ucraina în direcţia Rusiei, cel mai probabil drone, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE.

"La ora 19:04 (16:04 GMT) la o altitudine de un kilometru şi jumătate şi pe o rază de 6,5 kilometri, forţele de apărare aeriană au distrus mai multe ţinte deasupra teritoriului Belarusului (...) Suspectăm că este vorba despre drone de atac. Încălcând spaţiul aerian belarus, au zburat dinspre Ucraina" către Rusia, a spus președintele Belarusului într-un mesaj video publicat de agenţia de presă de stat Belta.

Lukaşenko susține că aproximativ zece astfel de ţinte au fost observate, iar resturile celor care au fost doborâte sunt la ora actuală căutate la sol. Totodată, el a afirmat că cele care nu au fost doborâte au fost semnalate Rusiei şi doborâte apoi de antiaeriana acesteia în apropierea oraşului rus Iaroslavl, a explicat Lukaşenko. Sâmbătă mai devreme, Ministerul rus al Apărării a declarat că sistemele sale antiaeriene au interceptat şase drone în regiunea Iaroslavl.

Intențiile lui Lukaşenko


Tensiunile par a fi din nou în creștere, mai ales că Aleksandr Lukaşenko a declarat în urmă cu o lună, în timpul unei întâlniri cu militari din armata belarusă, că intenţionează să discute cu omologul său rus viitorii paşi privind războiul dintre Rusia şi Ucraina. Anterior acelei declaraţii, Ucraina şi Belarus şi-au consolidat fiecare dispozitivul militar la graniţa comună şi s-au acuzat reciproc de acţiuni destabilizatoare, situaţie care între timp fusese detensionată.

Este important de precizat în acest context că declaraţia sa de sâmbătă survine în timp ce nu departe de frontiera dintre Belarus şi Ucraina armata ucraineană desfăşoară de cinci zile o ofensivă neaşteptată pe teritoriul provinciei ruse Kursk. Astfel, acolo sunt lupte intense aflate în desfăşurare între trupele ruse şi cele ucrainene. Potrivit celor mai recente informații, armata ucraineană a reușit să înainteze pe teritoriul rus până la 30-35 de kilometri de frontieră. Totuși, în pofida acestui lucru, se pare că trupele sale sunt dispersate şi nu au reușit până în acest moment să controleze un teritoriu coerent. Deocamdată forțele ucrainene ar miza pe atacuri surpriză executate de unităţi de recunoaştere şi sabotaj asupra trupelor ruse trimise ca întăriri.

Precizăm că Rusia a anunţat sâmbătă instituirea "regimului de operaţiune antiteroristă" în trei regiuni la graniţa cu Ucraina, respectiv în provinciile Belgorod, Briansk şi Kursk pentru a respinge contraofensiva ucraineană.

Articole similare

Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Youtube

Românii, pregătiți pentru alegeri? Ce spun despre viitorul președinte și cei 14 candidați (VIDEO)

Papa Francisc / FOTO: https://www.facebook.com/PAPAFRANCESCOMARIOBERGOGLIO/photos

Papa Francisc spune că fondul de pensii al Vaticanului se confruntă cu un ''grav dezechilibru''

Captura Youtube

Bruno Mars şi Rosé interpretează pentru prima dată hitul lor viral ''APT.''

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari



Cele mai noi articole
pixel