Ultimele cuvinte ale actorului Robin Williams către soția sa
Autor: Echipa RadioDCNews
Data publicării:
Actorul de comedie, acum trecut în neființă, aducea bucurie pe chipurile tuturor, dar, din păcate, nu a reușit să depășească propriile sale lupte interioare și, ca urmare, a ales să-și pună capăt vieții.

Susan Schneider Williams, văduva regretatului Robin Williams, își amintește de al doilea weekend din luna august a anului 2014, când a sperat că există o șansă pentru recuperarea soțului său bolnav, dar s-a dovedit a fi înșelată în această privință. Ea a scris în revista Neurology: "După cum știți, soțul meu Robin Williams suferea de o boală puțin cunoscută, dar mortală, numită Lewy. În finalul unei perioade intense și confuze, cauzate de simptomele acestei boli, el s-a sinucis în 2014." Boala de care suferea era o afecțiune a creierului, o formă de demență.

Actorul a murit la 63 de ani. „În această dimineață, l-am pierdut pe soțul meu și pe cel mai bun prieten, iar restul lumii l-a pierdut pe unul dintre cei mai îndrăgiți artiști și una dintre cele mai apreciate ființe umane. Sunt sfârșiată de durere”, a declarat Susan într-un comunicat de presă făcut public de RadarOnline.com.

Întrebată de Amy Robach, garda emisiunii ABC News, dacă timpul i-a mai diminuat suferința, văduva lui Williams a declarat: „Întreaga durere... nu va trece niciodată. El a fost cea mai mare iubire a mea...”.

Înainte de trecerea sa în neființă, Robin Williams a făcut ultima postare pe Instagram, dedicată fiicei sale, Zelda Rae Williams, care împlinea 25 de ani în acel moment. Când Zelda a fost invitată în studioul emisiunii Today Show, de la NBC, pentru a vorbi despre dispariția regretabilă a tatălui ei, ea a abordat subiectul extrem de dureros cu multă sinceritate: „N-avem nicio explicație... nici măcar n-are rost să ne întrebăm de ce s-a întâmplat... să ne învinovățim pe noi sau pe restul lumii. Pur și simplu, s-a întâmplat”.   

„Multă lume îi simte lipsa…”, a continuat fiica lui să spună. „Latura pe care oamenii o cunosc și-o îndrăgesc e legată de personajele pe care el le-a interpretat cu atâta drag”, a continuat Zelda să explice. „Cred că asta își amintesc oamenii despre el, asta nu va dispărea niciodată. Râsetele erau extrem de importante pentru el”, a conchis aceasta.

Vedeta de 63 de ani i-a spus soției sale de aproape trei ani următoarele cuvinte înainte ca trupul său neînsuflețit să fie descoperit a doua zi acasă la el: „Noapte bună, iubirea mea!”.

Articole similare

Top citite


Cele mai noi articole
pixel