Un istoric italian susţine că pizza şi carbonara sunt preparate americane, nu italiene
Autor: Echipa RadioDCNews
Data publicării:
Profesorul de istoria gastronomiei Alberto Grandi a făcut câteva afirmaţii controversate într-un interviu recent în care a susţinut că multe preparate italiene au de fapt o istorie mai degrabă americană, potrivit DPA.

Grandi, care predă la Universitatea din Parma, în Italia, a declarat pentru Financial Times că s-a îndoit de autenticitatea anumitor preparate Made in Italy de mulţi ani, în special în ceea ce priveşte pizza, carbonara şi parmezanul.

Atunci când o comunitate este vitregită de sentimentul de identitate, din cauza unui şoc istoric sau a unei fracturi cu trecutul, inventează tradiţii care acţionează asemenea unor mituri fondatoare, a spus el, sugerând că istoria gastronomică a Italiei ar putea fi mai degrabă ficţiune decât realitate.

Bucătăria italiană este mai degrabă americană decât italiană, a afirmat Grandi într-un interviu.

Afirmaţiile au atins coarda sensibilă a guvernului italian. În ziua publicării articolului, ministerele italiene ale Culturii şi Agriculturii au depus o cerere oficială pentru candidatura bucătăriei italiene la statutul de Patrimoniu Mondial UNESCO.

O decizie în acest sens va fi luată abia în 2025, dar ministerele au solicitat de asemenea ca UNESCO să includă bucătăria italiană pe Lista patrimoniului cultural imaterial al umanităţii în 2023.

UNESCO, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, este o agenţie specializată a ONU care, potrivit informaţiilor de pe pagina sa de internet, are misiunea de a încuraja identificarea, protejarea şi conservarea patrimoniului cultural şi natural din lumea întreagă, considerat de o valoare excepţională pentru umanitate.

Dezbaterea legată de apartenenţa culturală a preparatelor italiene s-a intensificat. Grandi a reacţionat la demersul guvernului declarând pentru La Repubblica că sunt o grămadă de prostii în candidatura depusă la UNESCO de autorităţile italiene.

Într-o declaraţie separată pentru CNN, Grandi a explicat implicarea sa în această controversă spunând că, parţial, ideea că italienii au emigrat în Statele Unite şi i-au învăţat pe oameni cum să gătească este inofensivă.

Au emigrat pentru că nu au avut ce mânca aici, erau săraci, a spus el. Au plecat pentru că mureau de foame. Este ofensator faţă de bunicii noştri să descriem situaţia diferit.

Articole similare

Nicki Minaj anunță un nou album și un nou turneu

Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...


Top citite
Captura Youtube

Jason Momoa a vorbit despre dragostea sa pentru Barbra Streisand: Crăciunul nu începe fără ea

Captura Facebook

Zayn Malik aduce un omagiu emoționant lui Liam Payne în timpul turneului

Mariah Carey /Instagram

WHAM! și Mariah Carey sunt pregătiți să reintre în Top 10 vineri, odată cu începutul sezonului de Crăciun

Foto: Facebook Adele

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Captura Youtube

Ce s-a întâmplat cu Mary Austin, fosta logodnică a lui Freddie Mercury, după moartea artistului

Oprah. sursa foto Instagram

Marca de pantofi confortabili preferată de Oprah, are o mulțime de cizme și papuci sub 50 de dolari



Cele mai noi articole

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...

pixel