Un ministru o face praf pe Firea din cauza laudelor sale cu gratuitatea la tren pentru studenți
Autor: Anca Murgoci
Data publicării:
Daniel Funeriu, ministru al Educației în anii trecuți, o face praf pe Gabriela Firea care se laudă că vrea gratuitate la tren pentru studenți.

„Nu înțeleg nici în ruptul capului de ce anume statul plăteşte vacanțe gratuite studenților şi de ce anume un minister se laudă cu asta. Ministrul în cauză, doamna Firea, le spune de exemplu pensionarilor, următorul lucru: "oameni buni, iau din banii voştri şi îi dau studenților ca să chefuiască la mare"”, a scris Daniel Funeriu pe Facebook.

Numărul de locuri pentru studenţi în tabere va fi majorat de la 2.300 până la 3.500, iar numărul de serii de la patru la şase, a anunţat, duminică, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, subliniind că va propune şi să fie îndreptată 'nedreptatea' făcută acestora prin renunţarea la biletele gratuite la transportul cu trenul.

„Tocmai am încheiat o nouă întâlnire cu reprezentanţii tinerilor din România. Am stabilit clar că ne vom revedea şi în perioada următoare, împreună cu alte organizaţii şi asociaţii. În fiecare lună, ne întâlnim să lucrăm împreună. Am vrut neapărat să discutăm subiectul taberelor, mai ales că în curând şi studenţii intră în vacanţă. Avem în dezbatere publică proiectul pentru acest an şi am anunţat deja o majorare a numărului de locuri, de la 2.300 până la 3.500, mai mult decât anul trecut. Mi-aş fi dorit resurse şi pentru majorarea sumei pentru mesele zilnice din tabere care acum este 52 de lei/zi pentru fiecare student. Un pacient dintr-un spital sau un copil dintr-un centru de plasament mănâncă zilnic trei mese cu 22 lei, sumele fiind dublate în acest an de Guvern. Creştem şi numărul de serii, de la 4 la 6, o dată cu majorarea numărului de locuri', a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Ea a anunţat, de asemenea, că reprezentaţii ministerului vor verifica toate firmele care câştigă contracte pentru taberele studenţeşti şi care trebuie să ofere exact ce au promis.

'Nu vreau ca studenţii care merg în tabere să mai fie cazaţi în condiţii proaste. Împreună cu studenţii ne organizăm ca în vacanţa de iarnă să existe tabere! Am stabilit formarea unui grup de lucru pentru a lucra la metodologie. De asemenea, formăm un grup de lucru cu federaţiile şi reprezentaţii ministerului pentru a debloca Legea Tineretului. Mi-aş dori un buget mai generos, din care să fi putut direcţiona mai mult către proiectele destinate tinerilor, dar economia ţării nu şi-a revenit după pandemie, criza facturilor la energie şi gaze. În plus, resimţim în fiecare zi consecinţele războiului de la graniţă. Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse este nou şi doar actele pentru funcţionarea instituţiei am reuşit să le punem la punct abia în luna martie. Cu muncă titanică, fără personal suficient şi fără salarii aproape trei luni. Am anunţat deja două proiecte pentru studenţi şi tinere familii care vor fi aprobate în foarte scurt timp. Guvernul din care fac parte chiar îşi doreşte să facă lucruri pentru tineri', a subliniat Gabriela Firea.

Acesta a mai semnalat că va propune chiar să fie îndreptată 'nedreptatea din ultimii doi ani' când s-a renunţat la biletele gratuite la transportul cu trenul.

'Nu a fost niciun fel de pomană, iar tinerii ştiu bine cât de utilă a fost măsura. Nu am auzit reacţii, iar măsura nedreaptă a fost acceptată fără cuvinte multe. Toate discuţiile pe care le am cu tinerii au un singur scop: anul viitor să avem la minister un buget care să ne mulţumească pe toţi. Voi lupta să fie fonduri suficiente', a punctat ministrul.

La întâlnirea de duminică au participat tinerii din conducerea Uniunii Studenţilor din România, Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România şi reprezentanţi ai Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.

Articole similare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la europarlamentare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la...


Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

Ellen DeGeneres este în pericol! A filmat totul (VIDEO) / FOTO: Facebook

Ellen DeGeneres și Portia de Rossi șochează Hollywood-ul. Decizia radicală de a părăsi America



Cele mai noi articole

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis,...

pixel