Pavel Filatiev cunoaște consecințele publicării memoriilor. Fostul parașutist a înțeles că riscă închisoarea, că va fi numit trădător și va fi ocolit de foștii săi camarazi de arme. Mama lui îl îndemnase să fugă din Rusia cât mai poate.

„Nu văd dreptatea în acest război. Nu văd dreptatea aici”, a spus el, așezat la masa unei cafenele retrase din districtul financiar al Moscovei. A fost prima lui discuție cu un jurnalist de când s-a întors din războiul din Ucraina, relatează The Guardian, în exclusivitate.

„Nu îmi este frică să lupt în război. Dar trebuie să simt că lupt pentru dreptate, să înțeleg că ceea ce fac este corect. Și cred că acțiunea eșuează nu numai pentru că guvernul a furat totul, ci pentru că noi, rușii, nu simțim că ceea ce facem este corect.”

În urmă cu două săptămâni, Filatiev și-a publicat memoriile pe pagina personală de pe rețeaua de socializare VKontakte. În cadrul celor 141 de pagini putem observa: o descriere zilnică asupra modului în care unitatea sa de parașutiști a fost trimisă în Crimeea, a intrat în Herson, a capturat portul, urmată de conflictul puternic de artilerie care a durat timp de mai bine de o lună, lângă Nikolaev – și apoi cum a fost, în cele din urmă, rănit și evacuat din conflict, din cauza unei infecții oculare.

Acesta se declară convins că trebuie să expună „putregaiul” din miezul invaziei ruse a Ucrainei. „Stăteam sub focul de artilerie lângă Nikolaev”, a spus el. „În acel moment deja eram conștient că suntem aici să facem prostii, pentru că nimeni nu ne-a explicat de ce naiba avem nevoie de acest război. Și chiar am avut acest gând: „Doamne, dacă supraviețuiesc, atunci voi face tot ce pot pentru a opri asta.”

El a petrecut 45 de zile scriindu-și memoriile din conflict. „Pur și simplu nu mai pot să tac, deși știu că probabil nu voi schimba nimic și poate că fac ceva prostesc pentru că o să am necazuri”, a spus Filatiev.

Memoriile sale, „ZOV”, poartă numele marcajelor tactice pictate pe vehiculele armatei ruse care au fost adoptate ca simbol pro-război în Rusia. Până acum nu a existat o relatare mai detaliată, voluntară, de la un soldat rus care a participat la invazia Ucrainei. Extrase din memoriile sale au fost publicate în presa independentă din Rusia, în timp ce Filatiev a apărut video pentru un interviu televizat la TV Rain.

„Este foarte important ca cineva să fie primul care vorbește”, a spus Vladimir Osechkin, șeful rețelei pentru drepturile omului pentru Gulagu.net, care l-a ajutat pe Filatiev să părăsească Rusia, la începutul acestei săptămâni. Asta l-a făcut pe Filatiev primul soldat despre care se știe că a fugit din Rusia din cauza opoziției față de război. „Cazul deschide o cutie a Pandorei”, a mai explicat Osechkin.

Săptămâna aceasta, site-ul rus de investigații iStories, pe care Rusia l-a interzis în țară, a publicat o mărturisire a unui alt soldat rus care recunoaște în fața camerei că a împușcat și ucis un civil rezident în orașul ucrainean Andriivka.

Filatiev, care a servit în regimentul de asalt aerian 56 Gărzi, cu sediul în Crimeea, a descris modul în care unitatea sa epuizată și prost echipată a năvălit în Ucraina, în urma unei explozii de rachete la sfârșitul lunii februarie, cu puține resurse logistice, obiective concrete și cu nicio idee referitoare la motivul pentru care are loc războiul. „Mi-au trebuit săptămâni întregi să înțeleg că nu a existat deloc război pe teritoriul Rusiei și că noi facem parte dintr-un atac, nu dintr-o ripostă”, a spus el.

La un moment dat, Filatiev descrie modul în care parașutiștii din elita armatei ruse au capturat portul Herson și au început imediat să ridice „calculatoare și orice bunuri valoroase pe care le-am putut găsi”. Inclusiv bucătăriile au fost jefuite.

„Ca sălbaticii, am mâncat de toate acolo: ovăz, terci, dulceață, miere, cafea… Nu ne-a păsat de nimic, am fost deja împinși la limită. Majoritatea petrecuseră o lună pe câmp fără nicio urmă de confort, un duș sau mâncare normală. Ne-au redus la o condiție de sălbatici, pentru că nu s-au gândit la faptul că soldații au nevoie să doarmă, să mănânce și să se spele”, a scris el. „Totul în jur ne dădea un sentiment josnic; ne simțeam ca niște nenorociți, deși doar am încercat să supraviețuim.”

„Știu că va suna sălbatic pentru un cititor străin”, a spus el, descriind un coleg soldat care fura un computer. „Dar [soldatul] știe că acel computer valorează mai mult decât un salariu. Și cine știe dacă va fi în viață oricum mâine. Așa că îl ia. Nu încerc să justific ceea ce au făcut colegii mei. Dar cred că este important să spun de ce oamenii se comportă așa. Ca să îi oprești trebuie să înțelegi ce ar face orice persoană în astfel de situații extreme.”

El a criticat îndelung ceea ce a numit „degradarea” armatei, inclusiv utilizarea unor truse și vehicule vechi care i-au lăsat pe soldații ruși expuși la contraatacuri ucrainene. Pușca care i s-a dat înainte de război era ruginită și avea cureaua ruptă, a spus el.

„Pe front simțeam că suntem o țintă ideală”, a scris el, descriind călătoria către Herson cu camioane UAZ învechite și neblindate, care uneori stăteau pe loc timp de 20 de minute. „Nu era clar planul – ca întotdeauna, nimeni nu știa nimic.”

Filatiev descrie faptul că unitatea sa, pe măsură ce războiul se prelungea, era prinsă în tranșee timp de aproape o lună, lângă Nikolaev, sub focul artileriei ucrainene. Acolo, un obuz i-a aruncat noroi în ochi, ceea ce a produs o infecție care aproape l-a orbit.

Pe măsură ce frustrarea creștea pe front, el a scris ca unii soldați s-au împușcat în mod deliberat pentru a scăpa de front și pentru ca familiile lor să colecteze 3 milioane de ruble (40.542 de lire sterline) drept compensație. El a confirmat și unele acte de mutilare împotriva soldaților capturați.

În interviu, el a spus că nu a văzut personal actele de abuz comise în timpul războiului. Dar el a descris o cultură a furiei și a resentimentelor în rândul soldaților, neconformă cu fațada „sprijinului total pentru război” descrisă de propaganda rusă.

„Majoritatea oamenilor din armată sunt nemulțumiți de ceea ce se întâmplă acolo, sunt nemulțumiți de guvern și comandanții lor, sunt nemulțumiți de Putin și de politica lui, sunt nemulțumiți de ministrul Apărării, care nu a servit niciodată în armata”, a scris el.

Filatiev se consideră un om schimbat. El rămâne puternic și articulat, dar războiul și stresul și-au lăsat amprenta. Obrajii lui sunt plini de cicatrici și încă nu poate vedea cu ochiul drept. Râde amar că trebuie să se plângă de armata rusă unui jurnalist străin.

„În Rusia se spune că eroismul unora este crima altora”, a continuat el. „Suntem în secolul XXI, am început acest război idiot și, din nou, îi îndemnăm pe soldați să îndeplinească fapte eroice, să se sacrifice.”

Mai presus de toate, el se miră că este încă liber. Auzise că unitatea sa se pregătea să-l acuze de dezertare, acuzație care l-ar putea duce la închisoare pentru mulți ani. Și totuși nu s-a întâmplat nimic.

„Nu înțeleg de ce încă nu m-au luat pe sus. Am spus mai mult decât a spus oricine în ultimele șase luni. Poate că ei nu știu ce să facă cu mine”, a mai spus el pentru sursa citată.

Filatiev a fugit din țară pe o rută nedeclarată undeva după sâmbătă seara, când s-a îndreptat spre un hostel unde să își petreacă noaptea. Două zile mai târziu, Osechkin a anunțat că Filatiev a reușit să fugă din Rusia „înainte de a fi arestat”. Încă nu este clar dacă acesta a fost sau nu acuzat oficial de vreo infracțiune în Rusia.

„De ce ar trebui să fug din țara mea doar pentru că am spus adevărul despre ceea ce acești ticăloși au transformat armata noastră”, a scris Filatiev într-un mesaj pe Telegram. „Sunt copleșit de emoții că a trebuit să-mi părăsesc țara”.

El rămâne unul dintre puținii soldați ruși care au vorbit în mod public despre război, deși după luni de zile de chinuri pentru a face acest lucru fără a-și încălca serviciul. „Oamenii mă întreabă de ce nu mi-am aruncat arma”, a spus el. „Ei bine, eu sunt împotriva acestui război, dar nu sunt general, nu sunt ministrul apărării, nu sunt Putin – nu știu cum să opresc asta. Nu aș fi schimbat nimic pentru a deveni un laș, să arunc arma și să-mi abandonez camarazii”.

Stând de-a lungul străzilor aglomerate ale Moscovei, probabil pentru ultima dată, el a spus că speră că totul se va sfârși după proteste populare ca în timpul războiului din Vietnam. Dar, deocamdată, a spus el, acest lucru părea departe.

„Sunt pur și simplu îngrozit de ceea ce se va întâmpla în continuare”, a spus el, imaginându-și Rusia luptând pentru o victorie totală, în ciuda costurilor teribile. „Cât vom plăti pentru asta? Cine va mai rămâne în țara noastră?”.