Ungaria joacă tare în dosarul ”embargoul”. Orban vine cu propunerea: Suntem de acord, dar doar în varianta asta
Autor: Ciprian Dumitrache
Data actualizării:
Data publicării:
Pachetul suplimentar de sancțiuni europene, care vizează petrolul rusesc, este blocat de Budapesta.

Ungaria a anunțat că nu va vota impunerea unui pachet de sancțiuni care să includă petrolul furnizat de Rusia. În schimb, guvernul de la Budapesta propune câteva variante la planul Comisiei.

Viktor Orban insistă că războiul din Ucraina este o amenințare pentru „securitatea fizică a Ungariei, aprovizionarea cu energie și securitatea financiară a familiilor și a economiei”, iar economia țării sale ar fi grav afectată dacă livrările se vor epuiza.

Premierul ungar a anunțat zilele trecute o serie de măsuri, printre care supraimpozitarea profiturilor companiilor din anumite domenii sau interzicerea vânzării de carburant pentru mașinile care nu sunt înmatriculate în Ungaria.

„Lumea este în pragul crizei economice. Ungaria trebuie să rămână în afara acestui război, să-și protejeze securitatea financiară și cetățenii săi”, declara Orban, la începutul săptămânii.

Prețul lui Orban pentru a renunța la petrolul rusesc

Perspectivele pentru o rezolvare rapidă a confruntării cu Orban par slabe, scrie Politico.

Oficialii de la Bruxelles lucrează la modalități de a-l convinge pe Orban pentru summitul Consiliului European de luni. 

Ungaria susține că ar avea nevoie de cinci ani pentru a-și adapta sistemele energetice la viața fără petrol rusesc.

Planul inițial de sancțiuni al Comisiei Europene, dezvăluit pe 4 mai, prevedea renunțarea la petrolul rusesc până la sfârșitul acestui an, iar Ungaria și Slovacia primeau un an în plus pentru a renunța la furnizările din Rusia. Orbán a refuzat această ofertă și Comisia a revenit cu un alt termen: sfârșitul anului 2024. Dar nici asta nu a reușit să mulțumească Budapesta.

De asemenea, ungurii spun că au nevoie și de fonduri de sprijin. După ce inițial ceruse 700 de milioane de euro, patru zile mai târziu, prețul a crescut la între 15 și 18 miliarde de euro. Ministrul maghiar de externe Péter Szijjártó susține că bani ar fi suficienți pentru a finanța o „modernizare totală a structurii energetice a Ungariei” și pentru a face față creșterii prețurilor.

Variante de compromis

În aceste condiții, în care Ungaria vine cu solicitări imposibil de îndeplinit de Comisie, există și varianta ca UE să meargă înainte și fără Orban. Totuși soluția este una care ar dăuna conceptului de unitate a blocului comunitar.

Se ia în calcul și varianta renunțării la sancțiunile privind petrolul, însă acest lucru ar fi o înfrângere serioasă pentru credibilitatea UE.

Embargoul asupra importurilor de petrol ar putea fi diluat și eventual retrogradat doar ca embargo asupra importurilor de petrol rusesc, care este transportat pe mare, nu prin conductă.

Soluția, despre care se spune că ar fi ideea Budapestei, ar fi pentru Orban o adevărată victorie, întrucât Ungaria nu are ieșire la mare, iar petrolul rusesc este transportat în țara vecină prin sistemele de conductă.

Articole similare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la europarlamentare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la...


Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

Ellen DeGeneres este în pericol! A filmat totul (VIDEO) / FOTO: Facebook

Ellen DeGeneres și Portia de Rossi șochează Hollywood-ul. Decizia radicală de a părăsi America



Cele mai noi articole

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis,...

pixel